Noutăți

Un explorator ar fi ajuns în apropierea CERCULUI POLAR acum 2.300 de ani. Incredibila poveste a lui Pytheas de Massalia

Pytheas din Massalia a fost un geograf și explorator grec din secolul al IV-lea î.Hr. A întreprins o călătorie de explorare în Europa de nord-vest în jurul anului 325 î.Hr. A călătorit în jurul Marii Britanii, vizitând o considerabilă parte a insulei. Pytheas reprezintă prima persoană cunoscută care a descris nopțile albe, gheața polară, triburile germanice și (posibil) cele finice. Tot acesta este cel care a introdus sintagma de “ultima Thule” în imaginarul geografic. Concepțiile sale referitoare la maree sunt cele dintâi care le pun pe acestea în conexiune cu luna.

Într-un moment în care majoritatea oamenilor credeau că soarele este purtat pe cer de către zei, Pytheas a ajuns într-un loc unde soarele nu are puterea de a topi gheața nici măcar în sezonul călduros. Incredibilul explorator, ar fi ajuns, potrivit propriilor declarații, într-un loc acoperit de un strat de gheată subțire, permafrost astăzi, un ocean înghețat, însă nimeni nu l-a crezut în acele timpuri că în nordul Europei ar exista așa ceva.

hhhh

Este ușor de înțeles de ce lumea antică s-ar fi îndoit că un marinar precum Pytheas ar putea face o asemenea călătorie. Acesta ar fi navigat prin strâmtoarea Gibraltarului, un loc care era numit în acele timpuri Stâlpii lui Hercule. Lucrurile pe care le-a raportat sugerează că acesta chiar a făcut o asemenea călătorie și a ajuns cu adevărat în nordul îndepărtat.

După ce a circulat în Marea Britanie, Pytheas a mers spre nord, în căutarea unui pământ nedescoperit, pe care localnicii l-au descris.

După șase zile de navigație, a văzut și poposit pe un petic de pământ pe care la numit Thule. Nimeni nu știe cu certitudine ce țară a descoperit – s-ar putea să fi fost Islanda. Această descoperire ar fi fost făcută cu mai mult de o mie de ani înainte ca vreun european să încerce din nou o călătorie similară.

wwwf

sursa:  icelandreview.com/

sursa: ancient-origins.net

sursa: .perseus.tufts.edu/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Un explorator ar fi ajuns în apropierea CERCULUI POLAR acum 2.300 de ani. Incredibila poveste a lui Pytheas de Massalia

  1. In 1929 se descoperea in palatul sultanilor,Topkapi,o harta ciudata imprimata pe o piele de antilopa.Harta atribuita lui Piri-Reis,amiral al flotei turce din Oceanul Indian. Se vorbeste foarte putin despre ea,prima data am aflat, citind o carte care trata paleoastronautica.Se speculeaza ca originalul ar fi datat inca de pe vremea lui Alexandru Macedoneanul,poate si mai vechi.Ar mai fi putut exista si altele!O harta in care contururile tarmurilor apar inclinate, ca si cum ar fi fost desenate pe o sfera, apoi harta desfasurata,insa datorita preciziei, speculeaza unii,ca si cind tarmurile ar fi fost cartografiate de,,sus”!Navigatia cu ajutorul stelelor sau a busolei este greoaie si se facea in apropierea tarmurilor.Chiar si asa ti-ar fi trebuit o harta.Se spune ca s-ar fi promis o corabie plina cu aur,celui care,ar putea determina pozitia unei corabii in ocean.Asa au aparut latitudinea si longitudinea,impartire pamintului in meridiane si paralele,pozitia determinindu-se cu ajutorul ceasului si a unui aparat,sextantul,acesta masurind la o anumita ora, unghiul facut de soare cu linia orizontului,valoarea citita fiind pozitia navei.Restul tine de harta si instrumente geometrice. A fost mijocul de navigatie pina la aparitia sistemelor tip Gps,se mai foloseste inca.Oricum ai face-o, iti trebuie o harta ,logic,nu?

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii