Noutăți

Sonda spaţială InSight a transmis un ”selfie” de pe Marte, la două zile după asolizarea pe Planeta Roșie. Hai să vezi fotografia:

NASA a dat publicităţii prima fotografie realizată de sonda InSight pe suprafaţa planetei Marte, după ce acest modul spaţial a asolizat cu bine luni seară pe “Planeta Roşie” la finalul unei călătorii în spaţiu ce a avut o durată de aproape şapte luni, informează Press Association, citată de Agerpres.

Sonda spaţială Mars Odyssey, aflată pe orbita “Planetei Roşii” încă din anul 2001, a transmis spre Terra imaginea realizată de InSight în situl asolizării sale, cunoscut sub numele de Elysium Planitia, în noaptea de luni spre marţi la ora 01:30 GMT. Agenţia spaţială americană a publicat pe contul ei Twitter acea fotografie, ce arată în prim plan porţiuni din sonda InSight şi, în plan larg, scoarţa marţiană.

Imaginea a fost realizată de o cameră foto prezentă la bordul sondei americane, fapt pentru care jurnaliştii de la Press Association afirmă că fotografia în cauză reprezintă unul dintre primele “selfie-uri” realizate pe Marte. Recepţia acestei imagini semnalează că panourile solare ale sondei InSight s-au deschis cu succes, fapt ce înseamnă că ele vor putea să capteze razele solare şi să încarce în fiecare zi bateriile modulului marţian.

Folosind un braţ robotizat ataşat de InSight, pe care este montată o cameră foto, cercetătorii de la NASA vor putea să realizeze mai multe fotografii în zilele următoare, se afirmă într-un mesaj publicat de agenţia spaţială americană. Imaginile ce vor fi astfel obţinute îi vor ajuta pe inginerii americani să analizeze relieful marţian şi să aleagă locurile în care vor fi instalate instrumentele ştiinţifice aflate la bordul sondei. Acestea vor putea să înceapă să transmită date ştiinţifice spre Terra peste două-trei luni.

Sonda InSight a asolizat pe Marte luni seară cu puţin timp înainte de ora 20:00 GMT, supravieţuind unor aşa-zise “şapte minute de teroare”, o etapă dificilă din procedura de coborâre spre suprafaţa marţiană, în timpul căreia sonda americană călătorea cu viteză foarte mare prin atmosfera rarefiată a “Planetei Roşii”, ce oferă o forţă de frecare mult prea mică pentru a încetini coborârea oricărui dispozitiv spaţial.

Această misiune spaţială, dezvoltată de NASA cu un buget de 814 milioane de dolari, are o durată de doi ani şi obiectivul de a îi ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă modul în care s-au format Marte şi structura sa internă, prin realizarea unei hărţi detaliate a nucleului, mantalei şi scoarţei marţiene.

Sonda InSight a asolizat în Elysium Planitia, o zonă plată aflată puţin mai la nord faţă de ecuatorul planetei, considerată un loc ideal de asolizare datorită suprafeţei sale plane şi lipsite de roci. Aceasta a fost prima tentativă făcută de NASA pentru a trimite un dispozitiv spaţial pe planeta Marte după o pauză de şase ani. Doar 40% dintre misiunile lansate către “Planeta Roşie” au avut succes şi toate dintre acestea au fost americane.

Trei seismometre, fabricate în Marea Britanie, se află la bordul sondei InSight cu misiunea de a măsura undele seismice de pe Marte. Ele vor fi fixate pe scoarţa marţiană cu ajutorul unui braţ robotizat. Un al doilea instrument va fi îngropat la adâncimea de cinci metri sub scoarţă şi va măsura temperatura din subsolul “Planetei Roşii”, în timp ce al treilea instrument va determina modul în care Marte se învârte în jurul axei sale. (Știre AGERPRES)

Foto: NASA / Agerpres


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii