Cunoaste lumea

Noutăți

Sonda spațială Cassini a captat o uimitoare și detaliată imagine a satelitului Epimetheus, ce gravitează în jurul lui Saturn! Hai să vezi cum arată:

  •  
  •  
  •  

Sonda spațială Cassini, deținută de către NASA, a cărei misiune va intra, în curând, pe ultima sută de metri, a captat o imagine extraordinară a lui Epimetheus, un satelit al lui Saturn. La momentul în care mica lună a lui Saturn a fost fotografiată, Cassini se afla la o distanță de 15.000 de km de acest corp ceresc. Imaginea ne oferă, totuși, posibilitatea de a ne face o idee destul de limpede asupra modului în care arată Epimetheus.

Epimetheus este un corp ceresc a cărui formă este departe de a fi asemănătoare Lunii noastre. Are o formă ce amintește foarte bine de cea a unui cartof și dimensiuni de 135x105x108 kilometri. Cunoscută ca Saturn XI sau S/1980 S3, mica lună a fost descoperită de către astronomul Richard Walker la finele anului 1966.

În drumul pe care îl urmează pe orbita sa, Epimetheus expune tot timpul aceeași față către Saturn. Epimetheus, care se află între inelele F și G ale lui Saturn, orbitează la o distanță de 151.000 kilometri de această planetă și nu are nevoie decât de 17 ore pentru a efectua o orbită completă în jurul gigantului gazos.

b
Satelitul Janus și Epimetheus, care se află în vecinătatea sa, sunt numiți gemenii siamezi ai lui Saturn, deoarece ei se rotesc în jurul „părintelui” lor, Saturn, pe aproape aceeași orbită. Janus și Epimetheus au luat naștere concomitent, prin fragmentarea unui singur corp ceresc.

Epimetheus este prea mărunt pentru a deține o atmosferă proprie. Este, de asemenea, prea mic, pentru a prezenta o activitate geologică. Prin urmare, nu există nicio modalitate de a fi șterse „cicatricile” (craterele) sale cauzate de impactul cu meteoriții, cu excepția generării de noi cratere de impact, care se vor suprapune peste cele vechi.

S-a crezut, inițial, că Epimetheus ar fi alcătuit din apă înghețată, dar densitatea lui este diferită de cea a gheții. Deși sonda Cassini a captat această imagine apropiată a lui Epimetheus cu o cameră cu unghi îngust la data 21 februarie a acestui an, echipa de oameni de știință ce se ocupă de misiunea Cassini a publicat fotografia abia de câteva zile.

g

f

 

În mitologie, Epimeteu este fratele titanului Prometeu, dar și al titanului Atlas. Epimeteu era, conform legendei, un titan care mai întâi acționa și apoi cugeta, spre deosebire de titanul Prometeu, care era prevăzător și chibzuit. Epimeteu a fost cel care a deschis cutia Pandorei și tot el a împărțit animalelor darurile destinate oamenilor, de către Zeus.

c

11

Surse: www.sci-news.com, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii