Cunoaste lumea

Noutăți

Stupefiant: Imigranții au distrus în Italia spațiul în care au fost cazați. În consecință, au fost mutați… în Hotel de 4 stele. Video

  •  
  •  
  •  

Este o adevărată nebunie ce s-a întâmplat în luna iunie a acestui an în Italia, iar rezultatul final este strigător la cer. Imaginați-vă: ca și în atâtea alte situații, imigranții își manifestă frustrarea față de locul în care sunt plasați provizoriu distrugând tot ce li se oferă, aruncănd mâncarea pe jos, pentru a presa oficialitățile să îi ducă în locul pe care ei îl doresc.

Până aici, nu este nimic ieșit din comun. Ne-am obișnuit cu tupeul primitiv al acestora, cu mentalitatea de Ev Mediu pe care o au, cu fanatismul lor. Ceea ce este stupefiant este reacția autorităților. În loc să ia măsuri coercitive împotrivă imigranților transformați în infractori, autoritățile italiene au decis, nici mai mult nici mai puțin, să îi cazeze pe imigranții infractori într-un hotel de 4 stele, în mijlocul orașului Messina, ca să le treacă supărarea! Vă puteți imagina așa ceva?

Păi, cu un astfel de mesaj al autorităților, imigranții vor fi inspirați să facă peste tot la fel, ca să obțină de la proștii de europeni (de care râd în particular, pe bună dreptate), orice doresc. Ceea ce se întâmplă în Italia, dar și în Franța și Germania, este efectul toxic al Political Correctly, marea tâmpenie băgată pe gâtul tuturor europenilor, pentru ca păpușarii de teapa lui George Soros să poată discrimina majoritățile etnice, culturale și sexuale în fața minorităților…

Așadar, Europa dovedește încă o dată că este bolnavă, că este pe un drum greșit și că este aproape de sinucidere!

Daniel Roxin


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

5 Comments on Stupefiant: Imigranții au distrus în Italia spațiul în care au fost cazați. În consecință, au fost mutați… în Hotel de 4 stele. Video

  1. Marius Pîrjol // 14 august 2016 at 10:36 // Răspunde

    Acuma si in Italia…eu acolo locuiesc si am si in orasul meu refugiati, dar macar nu exagereaza…in curand si Italia va fi metisata!

  2. Pai, elitele tarilor europene fac dupa cum le ordona Oculta. Daca Oculta le ordona sa stea capra ca sa le-o traga refugiatii, asta vor face, chiar daca acest fapt ar parea de „noaptea mintii”.

  3. Abrudan Eugenia-Oradea // 14 august 2016 at 17:19 // Răspunde

    Petitie impotriva islamizarii Romaniei:
    https://petitieonline.net/petitie/48114146
    Cititi, semnati, distribuiti, daca va pasa!

  4. Pentru mizeria pe care au făcut-o trebuiau îmbarcați și cazați pe celalalt mal al Mediteranei, acela de pe care au plecat. Poate acolo aveau condițiile la care aveau pretenții. Ma întreb dacă toate celelalte tari ale UE ar face front comun și ar lasă doar Franța și Germania sa-și cazeze unde vor (pe teritoriile lor!) emigranții pe care și i-au invitat, instalând în același timp ordinea publica fiecare în țara sa după legislația proprie, ar mai fi oare probleme în Europa? Doua tari se pare ca dictează și alte 26 răspund la comenzi (fără drept de apel?!) suportând consecințele! Nu e corect!

Lasă un răspuns la vlad tepes Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii