Cunoaste lumea

Noutăți

Stupefiant: elevii de clasa a V-a vor învăța de 5 ori mai mult despre ISLAM decât despre CREȘTINISM. „Corectitudinea Politică” la atac!!!

  •  
  •  
  •  

Evenimentul Zilei atrage atenția asupra unei situații incredibile cu care se confruntă educația din România. Astfel, studiind cele 7 (șapte!!!) manuale alternative de istorie pentru clasa a V-a, jurnaliștii de la ziarul menționat au descoperit cu stupoare că „Creștinismul este tratat ca ruda săracă și urâtă a Imperiului Roman, în timp ce Islamul se lăfăie într-un capitol numai al lui”. N-o fi ăsta un semn că și politicienii din România, alături de cei din țările occidentale, pregătesc terenul islamizării Europei prin impunerea unei toleranțe față de o religie total intolerantă cu creștinismul sau cu oricare alta?

Cum justifică Ministerul Educației acest lucru? Ei bine, cică explicația ar fi asta, trecută frumos în programa școlară: „Accentul este pus pe diversitate și pe acceptarea și valorizarea acesteia. În ciclul gimnazial (disciplina istorie – n.m.) își asumă să stimuleze acceptarea multiculturalității și a perspectivelor multiple.” După cum puteți vedea, Ministerul Educației a devenit un fel de agent al progresiștilor neomarxiști care ne bagă pe gât așa-zisa corectitudine politică, adică cenzura mizerabilă a elitelor globaliste.

Este de subliniat faptul că noua programă școlară pentru gimnaziu a fost aprobată prin ordinul de ministru 3393, din 28.02.2017. În conformitate cu aceasta, manualele alternative pentru clasa a V-a alocă o singură pagină Creștinismului și un capitol întreg Islamului. Și când te gândești cum mai pupă aleșii noștri moaște în campaniile electorale și cât de patrioți, creștini practicanți și iubitori de tradiții românești sunt atunci când trebuie să obțină votul prostimii!

Și iată cum, încet, încet, îndoctrinarea copiilor României, de la cele mai fragede vărste, se va cristaliza în „rețeta de succes” occidentală prin care cei mici sunt învățați că islamul este minunat, că cuplurile gay sunt cool și că este mișto să îți schimbi și sexul, dacă ai vreo frământare. Ba, mai mult decât atât, copiii vor fi sfătuiți, foarte probabil, să poarte cu ei prezervative, de la 7-8 ani, că poate vor să-și înceapă viața sexuală din clasa I-a.

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/

P.S. Sperăm ca Vlad Țepeș să se întoarcă atât de tare în mormânt încât să iasă de acolo și să vină să le ceară explicații celor care ne conduc prost și în interesul unor forțe care, în mod evident, nu vor binele românilor!


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Stupefiant: elevii de clasa a V-a vor învăța de 5 ori mai mult despre ISLAM decât despre CREȘTINISM. „Corectitudinea Politică” la atac!!!

  1. cetățeanul tulburat // 23 octombrie 2017 at 13:51 // Răspunde

    Cea mai simplă acțiune pe care masele o pot face este să se ignore banii, nu mai muncim ca fraierii să plătim facturile la energia care ne-o fabrică ei, stop joc! Viața asta pe planetă este măsurată în bani! Banii au inventat toate relele…corupția, birocrația, minciuna, invidia, șmecheria, ura, sclavagismul..etc. Trebuie să scăpăm de maimuțoii senili și psihopați care conduc planeta spre dezastru.

Lasă un răspuns la cetățeanul tulburat Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii