Cunoaste lumea

Noutăți

Statuia lui Lenin de la Casa Scânteii, înlocuită cu monumentul „Aripi”… așezat pe un tumul

  •  
  •  
  •  

Monumentul „Aripi” are peste 100 de tone, o înălţime de peste 20 de m și este reprezentat de autorul său, sculptorul Mihai Buculei, sub forma a trei aripi realizate din oţel inoxidabil importat din Germania. Această sculptură înlocuiește azi statuia lui Lenin din fața Casei Presei Libere, fosta Casa Scânteii.

Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud, şi-a dorit ca impresia lăsată de acest monument să fie aceea că ariplile se desprind de pământ.

aripi2_15795500
„În 21 spre 22 decembrie 2015 am adus prima aripă. Tot în 21-22 a început Revoluţia (din 1989, n.r.), iar în 22 decembrie sunt eu născut. Astăzi (18 mai) s-a terminat montarea şi tot astăzi am devenit bunic, mi s-a născut o nepoţică, Anastasia. Sunt foarte emoţionat şi pentru această lucrare, pentru că o văd după atâţia şi atâţia ani montată. Au fost eforturi foarte mari şi lucrarea a fost şi bruiată, unii n-au vrut-o, de fapt a fost bruiată până în ultimul moment”, a declarat Mihai Buculei pentru mediafax.

Cele trei „Aripi” se sprijină pe o movilă, care este simbolul unui mormânt, precum tumulii precreştini.

monumentul-aripi-2
Monumentul „Aripi” a fost iniţiat de către Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici. Demararea efectivă a proiectului a început în 1999, când ministrul Culturii de atunci, Ion Caramitru, a organizat un concurs care a fost câştigat de Ioan Buculei cu opera de artă „Aripi”. (mediafax)

„Aripi” este  o metaforă a speranţei, a luptei, a libertăţii. Aripile-suflet zboară. „Se rup de pământ şi se duc în sus. Ca speranţa celor din puşcării… Câţi au murit, câţi au fost torturaţi şi chinuiţi… De fapt, ei au învins prin voinţa lor”, ne spunea sculptorul Mihai Buculei, acum câteva luni, când cele trei aripi încă erau la pământ, în curtea unei fabrici de pe lângă Ploiești. (evz.ro)

Monumentul „Aripi” din Piața Presei Libere, dedicat luptătorilor din rezistența anticomunistă 1945 — 1989 din România și Basarabia, a fost inaugurat oficial luni, 30 mai 2016.

„Sunt foarte emoționat că am ajuns la capătul lucrării. Am fost astăzi și am văzut-o din nou. Și ieri am fost. Arată foarte bine, se încadrează în spațiu minunat. Tumulul ăsta verde, cu tot spațiul verde și cu toată vegetația din jur se încadrează nemaipomenit de bine, iar arhitectura plastică, aripile care se înalță eliberate de planul înclinat intră în ritm cu clădirile din jur. Este o relație plăcută pentru privitor”, a declarat artistul pentru agerpres la inaugurare.

18538495surse: evz.ro, mediafax. romaniatv.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Statuia lui Lenin de la Casa Scânteii, înlocuită cu monumentul „Aripi”… așezat pe un tumul

  1. In sfarsit ceva cu care sa ne mandrim, nici nu-mi inchipui prin cate greutati a trecut maestrul sculptor….

  2. nene, e urat!!!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii