Cunoaste lumea

Noutăți

Pot fi acuzate autoritățile belgiene de complicitate la atacurile teroriste din Bruxelles?!?

  •  
  •  
  •  

Emil Hurezeanu, ambasador al României în Germania, a făcut o mărturisire șocantă la Digi 24, pe care o redau mai jos:

Zilele trecute am fost şi eu la Bruxelles. M-am întors duminică seara, exact de la poarta de plecări care azi a fost aruncată în aer, de la poarta A, de unde pleacă şi avioane în Spaţiul Schengen şi spre SUA. Deşi călătoream în Spaţiul Schengen, deşi eram la 24 de ore de la arestarea teroristului în cartierul belgian, vineri seara, deşi fusesem avertizat să ajung la aeroport cu două ore înainte pentru că, se presupunea, controalele sunt foarte riguroase, nu era nicio formă de supraveghere în aeroport. Am putut intra cu tichetul pe care îl aveam pe telefon fără ca cineva, până la intrarea în avionul de Berlin, să îmi ceară actul de identitate care să facă dovada coincidenţei între posesor şi a identităţii cu acelaşi nume. Mi s-a părut straniu…” (Digi 24)

Cred că sunteți de acord cu mine că o astfel de situație este inacceptabilă chiar și pe un aeroport oarecare, dintr-o țară neimportantă. Cu atât mai mult, este greu de înțeles cum e posibil ca în capitala Europei, orașul unde UE și NATO au sediile principale, să fie posibil așa ceva. Și nu oricând, ci într-un moment în care Europa este sub amenințarea terorismului.

Ca să ne înțelegem: 1) în Bruxelles se dezvoltă în ultimii ani o pepinieră de teroriști arabi (într-un cartier arab – un fel de stat în stat în care autoritățile nu prea se bagă) care au legătură și cu atentatele din Paris; 2) cu o zi înainte ca Emil Hirezeanu să trecă prin aeroport este arestat în Bruxelles unul dintre făptașii atacurilor de la Paris; 3) autoritățile belgiene (conform presei) recunosc că se așteptau la un atac terorist și culmea, în pofida tuturor acestor lucruri de o gravitate extremă, aeroportul unde a avut loc unul dintre atentate, potrivit spuselor lui Emil Hurezeanu, este lăsat aproape în voia nimănui, fără un control riguros al tranzitului. Cum e posibil așa ceva?

O astfel de situație, în mod firesc, poate să ducă la alimentarea teoriilor conspirației. Mulți se vor putea întreba: în acest caz vorbim doar de incompetență și lipsă de responsabilitate sau lucrurile au funcționat așa tocmai pentru a facilita un astfel de eveniment?

Dincolo de orice speculație de acest fel, ceea ce este limpede este faptul că autoritățile europene nu pot să asigure securitatea cetățenilor europeni în fața terorismului. Și atunci, dacă nu pot, este obligatoriu să blocheze total procesul imigraționist, pentru a limita pagubele, deja foarte mari!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

9 Comments on Pot fi acuzate autoritățile belgiene de complicitate la atacurile teroriste din Bruxelles?!?

  1. Mână evreiască! Cum, nu știați?

  2. Bineinteles,la fel ca si cele franceze! Serviciile de informatii ale acestor tari, ca de altfel ale tuturor tarilor din UE, se afla demult in mainile Ocultei Mondiale(prin sefii lor masoni si tradatori), asa ca nu au facut si nu vor face nimic pt siguranta cetatenilor europeni , in acord cu vointa (i)luminatilor lor stapani,care doresc impunerea fricii, panicii si terorii, ai cetatenii sa doreasca restrangerea libertatilor lor individuale, in schimbul securitatii:http://www.b1.ro/stiri/externe/sondaj-84-dintre-francezi-sunt-dispusi-sa-accepte-limitarea-unor-libertati-in-favoarea-cresterii-nivelului-de-securitate-131352.html

  3. De remarcat cum elita se foloseste de proasta religie a islamului pentru a aduce legea big brother. UNELTA #1 sa avem camere de filmat si in toaleta pe viitor.

  4. am vazut acum la tv ca se va face totusi MEGAmoscheia de la Bucuresti , ” la schimb cu o ” capela ” si un asezamant pentru pelerini !!! ( accord cu ocazia vizitei johanis in Turcia ) . ma intreb , capela va fi pentru morti ? Johanis a zis ca acum depinde doar de primaria capitalei , emiterea autorizatiei . oare cine o va semna ? interimarul neales , sau viitorul primar . Firea , e cu Cuvioasa Paraschiva sau cu alah ? sigur iar vom avea nemultumiri . iar acum dupa atentatul de la Bruxelles o asa declaratie … … . votatii fratilor dar sa nu care cumva sa va mai plangeti.

  5. Ce tampenie, adica a devenit ceva straniu a nu fi controlat, adica a trai in normalitate, si a devenit un fapt normal a fi controlat si a trai intr-o stare de frica si nesiguranta permanenta. Oare de ce a ajuns omenirea intr-o astfel de situatie?

  6. In urma cu cativa ani am citit o carte numita ” Viitor cu cap de mort” scrisa de Radu Cinamar…poate ca este o fabulatie dar se vorbeste despre conspiratia domnilor cu sotulete care joaca un „teatru” sinistru…

  7. dr.Adrian TATU // 24 martie 2016 at 8:57 // Răspunde

    cand UE se pregateste pentru Desfiintare iar Liderii UE la nivelul cel mai inalt stabilesc Planul Desfiintarii UE,este logic ca sa nu mai apara interesul pt. securitatea UE!,,,de acum,fiecare natiune isi apara tara respectiva!!!

  8. Singurul care a spus ceva aici este Gigi. Vedeti mai sus. Va plangeti ca nu sunteti controlati, vi se pare anormal. Belgienii sunt cei normali, in sensul ca sunt civilizati si nu se asteapta ca cineva sa incalce normele de normalitate. In lumea lor, ei sunt inteligenti si politicosi. Din pacate, coexista cu javre care au alte interese, fie ei americani, arabi, albi, gri, verzxi, rosii, chinezi, rusi, maimute, porci, etc. Vanitatea si perversiunea umana a depasit „normalul”. Toti vreti militari si submarine atomice sa va apere. Asta aduce dupa sine distrugere. Nu creati nimic, doar distrugeti.

Lasă un răspuns la Om Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii