Cunoaste lumea

Noutăți

Enigma vikingilor care au debarcat la țărmul fluviului Mississippi, acum 1000 de ani. Care a fost soarta lor?

  •  
  •  
  •  

Recent, un grup de voluntari s-a întrunit pentru a strânge deșeurile împrăștiate pe malul fluviului Mississippi. Dar s-a întâmplat o minune… Din voluntari pentru ecologizare au devenit, subit, arheologi! În colbul parțial întărit au descoperit rămășițele unei ambarcațiuni ce părea destul de veche. Chiar și așa, deteriorată, era suficient de ciudată ca aspect pentru a nu fi confundată cu o epavă de ambarcațiune modernă.

drakkar

La fața locului s-a deplasat în viteză o echipă de arheologi. De astă dată erau arheologi autentici, cărora arheologii de ocazie le-au precizat circumstanțele descoperirii. Specialiștii, proveniți de la Universitatea din Memphis și-au dat seama numaidecât că este o ambarcațiune vikingă. Un „knarr”!

Încă o dovadă care confirmă faptul că navigatorii scandinavi au călcat pe pământul american mult mai devreme decât se considera anterior. Teoria cu descoperirea Americii de către Columb la final de secol XV e deja depășită! Columb nici măcar nu știa că a ajuns pe un continent nou. Credea că se află în Orientul Îndepărtat. În schimb, scandinavul Leif Ericson a văzut Lumea Nouă cu vreo 500 de ani înaintea sa.

vkn

E de presupus că nici Leif nu știa că a pășit pe un nou continent. Poate că nici nu-l interesa. Leif, fiul lui Eric cel Roșu, avea alte preocupări, demne de un viking. Și poate că înaintea lui, a cutezătorului Leif, au mai fost și alții, a căror amintire s-a pierdut cu totul.

Revenind la descoperirea făcută accidental de către tinerii adunați la mal de Mississippi pentru acțiunea de ecologizare, trebuie spus că vechea ambarcațiune aflată într-o avansată stare de degradare a fost găsită la zona de confluență a râului Wolf cu Mississippi. Nava măsura 16 metri în lungime, avea traverse de 4,5 metri și, estimativ, poseda capacitatea de a transporta 24-28 de tone, în cală.

Vasele de tip knarr erau construite de către exploratorii scandinavi pentru drumuri de lungă durată în apele Atlanticului. Nu curiozitatea sau dorința de a „cunoaște culturi și oameni noi” îi făceau să-și părăsească familiile, ci lipsurile de acasă, dorința de a duce un trai mai îndestulat.

În afară de atacurile care i-au băgat pe ceilalți europeni în sperieți și care le-au creat faima de războinici nemiloși, vikingii se mai ocupau și cu schimburile comerciale. Probabil, se orientau rapid, la fața locului. Când o comunitate părea suficient de puternică, sângeroșii scandinavi veneau cu oferte de schimburi, de afaceri; nu mai tăiau și spânzurau. Dar își țineau armele la îndemână!

vikingii

Sângeroasa Epocă a Vikingilor a debutat pe la 793, cu un prim act de pomină. Înspăimântătorii luptători au jefuit o mănăstire din Anglia și pentru a ajunge cu nelegiuirea până-n pânzele albe au ucis, apoi, toți monahii și au incendiat clădirile. Epoca de teroare vikingă a durat până în secolul XI. Formal, s-a încheiat la 1066.

Un knarr, adică un vas similar celui recent descoperit pe țărmurile fluviului Mississippi transporta, de obicei, un echipaj de 20-30 de vikingi și putea parcurge 120 de kilometri pe zi. La locul debarcării vikingilor a mai fost descoperită și o străveche sabie.

sabie-vikinga

Arma a fost abandonată după ce s-a rupt, posibil în cursul unei lupte pe viață și pe moarte. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca vikingii să renunțe la firea lor marțială doar așa… de bucurie c-au ajuns în America. Dar, probabil, nici amerindienii nu i-au întâmpinat cu flori sau cu pâine și sare. Mai degrabă le-au făcut cadou noilor veniți o ploaie de săgeți.

Noua descoperire este una dintre cele mai vechi dovezi ale contactelor precolumbiene ale europenilor cu Lumea Nouă și ne duce cu gândul la ținutul Vinland („țara vinului”) la care se face referire în „Saga Groenlandezilor”.

Datarea cu carbon radioactiv a rămășițelor vasului descoperit a arătat că acestea provin din perioada 990-1050 e.n., deci acostarea s-a produs în epoca debarcării vikingilor în Labrador și în celelalte ținuturi ale lumii noi. Din păcate, n-au fost descoperite prea multe alte obiecte în preajma anticei epave, semn că navigatorii și-au continuat călătoria în interiorul continentului, abandonând vasul.

Conducătorul echipei de arheologi crede că sunt șanse mari ca navigatorii scandinavi să fi fost atacați și uciși de către băștinași, de către populația Chickasaw. Acum oamenii de știință ar dori să afle ce s-a întâmplat mai departe cu membrii grupului de navigatori scandinavi care în urmă cu un mileniu a explorat malul fluviului american.

razboinic chickasaw

Interesant este că în legendele amerindienilor ce viețuiau în zonele în care s-au identificat urme ale debarcării scandinavilor există unele referiri la primele contacte între cele două civilizații. Astfel, în povestirile și legendele indigenilor Chickasaw și Choctaw se vorbește despre luptele crâncene care au fost duse împotriva unor… „diavoli cu părul roșu”.

Ciocnirea civilizațiilor („clash of civilizations”, celebra teorie a lui Samuel Huntington) e un concept valabil în orice epocă. Vikingii ajunși în Lumea Nouă au simțit, pesemne, din plin „ospitalitatea” indigenă, dacă vor fi procedat și pe-acolo așa cum procedau în vizitele pe care le făceau în satele și orașele Europei. Dar, sigur, nici băștinașii n-au ieșit cu toții vii și nevătămați din confruntările cu prădătorii cei bărboși!

mississippi

Autor: Tomi Tohăneanu

Sursa: worldnewsdailyreport.com/

Surse imagini: worldnewsdailyreport.com, awanderingwombat.com, www.allamazingplaces.com, www.nbcnews.com, wallpaperfolder.com, www.landofthebrave.info


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

7 Comments on Enigma vikingilor care au debarcat la țărmul fluviului Mississippi, acum 1000 de ani. Care a fost soarta lor?

  1. Histoire pour Tous // 25 septembrie 2016 at 9:50 // Răspunde

    http://www.histoire-pour-tous.fr/dossiers/95-moyen-age/5313-vikings-decouvrent-ameriques.html

    L’archéologue Sarah Parcak et l’aventurier Dan Snow partent à la découverte des derniers secrets de la civilisation viking. Leurs recherches donnent lieu à des découvertes passionnantes. Les méthodes d’archéologie aérienne utilisées sont particulièrement adaptées aux terres vikings et aux particularités de cette civilisation. Les images satellite, le lidar ou encore la magnétométrie sont très efficaces pour percer le couvert de la végétation et scanner de vastes étendues de territoire. Les trois grandes étapes de leur voyage sont l’Ecosse, l’Islande et l’Amérique du Nord.

    http://www.france5.fr/emission/vikings-cap-sur-lamerique/diffusion-du-08-06-2016-20h45

    Certains, dans une pseudo-tentative d’honnêteté intellectuelle, précisent „le premier Européen”. Là aussi, c’est raté, et il y a des preuves archéologiques : on sait très bien que Leif Eriksson, un Viking, a précédé Colomb de cinq siècles. Le fait est que cette pseudo-découverte du marin génois n’a marqué que le début de la colonisation du continent américain par les Européens, avec comme conséquence dramatique la disparition de millions d’indigènes du nouveau monde.

    Qui a vraiment découvert l’Amérique ?

    – Selon des études récentes, la première vague de peuplement proviendrait du sud-est asiatique, via l’Australie qu’ils avaient occupée voici 60 000 ans. Ces premiers occupants, parents des actuels aborigènes australiens, auraient été soit éliminés soit assimilés par la vague de peuplement suivante.

    – Les plus connus des conquérants de l’Amérique sont les peuplades venues d’Asie qui ont traversé ce qui est aujourd’hui le détroit de Béring, en deux grandes vagues. Leur première vague daterait de plus de 15.000 ans (la fourchette dont discutent les historiens est assez large, allant jusqu’à 30.000 ans). Les ancêtres des actuels indigènes d’Amérique auraient suivi ensuite, remplaçant ou assimilant les précédents.

    – Le premier Européen à fouler le sol d’Amérique était Leif Ericson, fils du chef viking Erik le Rouge. Il a établi une colonie sur les côtes de l’actuel Canada aux environs de l’an mille.

    – Bon dernier, Christophe Colomb a permis aux puissances européennes de la Renaissance de commencer la conquête du „nouveau monde”.

    http://leplus.nouvelobs.com/contribution/954320-decouverte-de-l-amerique-christophe-colomb-est-un-imposteur-la-preuve-par-3.html

  2. Christophe Colomb - Persée // 25 septembrie 2016 at 10:07 // Răspunde

    O teorie e ca COLOMB a avut cunostiinte despre America de la socrul sau care ar fi fost cavaler templier.

    http://www.persee.fr/doc/ahess_0395-2649_1950_num_5_1_1803
    de P Chaunu – ‎1950 – ‎Autres articles
    1. CHRISTOPHE COLOMB … soixante pour l’aventure des Vikings — et le livre arrive seulement au fait, avec le chapitre IV, « El preste ….. dans des îles imaginaires mentionnées dans les papiers de son beau-père Perestrello, des terres pour …

    http://www.persee.fr/doc/ahess_0395-2649_1950_num_5_1_1803

    • Rodica Vârgolici // 25 septembrie 2016 at 15:24 // Răspunde

      Who Really Discovered America? Se spune despre Columb ca ar fi mers inainte de plecare pentru a se documenta si in Irlanda la Brendan calugar care dorea sa ajunga pe pamantul promis celor sfinti – Brendan avea o harta si scrieri.
      Programat la: DOQ ROMÂNIA: Luni (26 Sept) 12:00 Marţi (27 Sept) 0:00 Miercuri (28 Sept) 3:30
      Tot din acest documentar: 12 tari isi disputa descoperirea, inca de la triburile evrei cu rabinul Leith cu 2092 inaintea lui Columb, izgonite din Babilion( in prezent triburile cherokee cu sef (Bufnita inteleapta-blond/saten cu ochi albastri), apoi Leif Eriksson fiul Erik cel rosu…. Japonezii care au fugit de pe o insula sudica a arhipeleagului in urma unei eruptii vulcanice si care au ajuns in America de sud pe coasta de vest unde exista acum o populatie cu trasuturi nipone- Valvidieni din Ecuador cu artefacte de acum 13000 ani – modele care se gasesc doar la japonezi. Apoi
      Amiralul chinez Zhenhg He a facut si o harta…Documentarul are concluzie finala ca 99,99 % polinezienii au fost primii , au dus gaini si au luat cartofi dulci a caror denumire nu are etimologie polineziana, pt. ca erau buni navigatori, mandibulele descoperite in Am. de sud, sunt cu balans (rocker) diferite de celelatle care sunt plate si nu pot avea acel balans pe ceva plan/ static
      1 film youtube fara traducere https://www.youtube.com/watch?v=mxvN0LsBx3c

  3. Les découvertes ne sont souvent que des redécouvertes. Colomb savait qu’il n’avait pas découvert l’Amérique : les Templiers lui avaient confié une carte où figurait ce continent et la route des Alizées à travers l’océan Atlantique. // 25 septembrie 2016 at 10:14 // Răspunde

    Décimés par Philippe-le-Bel, les Templiers avaient trouvé refuge au Portugal.

    Avant de s’embarquer pour le continent atlantique, ainsi nommait-on alors la grande terre de l’autre côté de l’océan atlantique, Christobal Colon dit Christophe Colomb avait quitté Lisbonne pour un premier voyage qui l’avait mené à La Rochelle.

    Dans cet ancien port templier, celui qui commandait la route maritime des Alizées vers l’Amérique, Colomb avait rencontré un des maîtres secrets de l’ordre dissous. Il lui avait confié le plus précieux des trésors, une antique carte marine, un de ces fameux portulans comme les collectionnait l’amiral turc Piri Reis.

    Le notable du Temple lui avait en outre donné l’adresse d’un guide, lui-même arrière-petit-fils du dernier navigateur à avoir traversé l’océan, pendant la guerre de Cent Ans contre les Anglois.

    Fort de ces deux cartes maîtresses, Christophe Colomb n’eut aucun mal à convaincre les Templiers du Portugal de devenir les armateurs de son expédition. Sans leur or, Colomb aurait été bien incapable d’armer trois caravelles pour cette expédition au long cours.

    D’où la croix templière qui ornait les voiles des trois caravelles, la Santa Maria, la Pinta et la Nina. C’était le logo du sponsor. Ils en avaient collé sur la moindre voile. A l’époque de Colomb, les Templiers étaient encore les maîtres de la route des alizées et des richesses des Amériques.

    Ce logo était aussi un signe de reconnaissance pour les peuples des Amériques qui se souvenaient des chevaliers au Blanc Manteau croisé de sang.

    Avant les Templiers, il y avait eu les Vikings Erik et Ullman, par la route du Groënland. Les légendes nordiques évoquent la saga de ces conquérants. Un site incroyable vous en donne la preuve.

    Il y a aussi cette pièce de monnaie nordique, trouvée dans le Maine. Les Vikings, c’est certain, ont « découvert » l’Amérique.

    Et encore avant eux, il y avait eu les moines irlandais Saint Brandan et Saint Malo, des Celtes pur jus. Certains auteurs ont voulu voir dans Saint Brandan le dieu blanc des Andes, Viracocha, car il parlait comme Jésus. Je pense plutôt que cet épisode est beaucoup plus ancien. Viracocha est un autre nom pour Enki, le dieu sumérien. Il s’est installé à Tipon, sous le nom de Tiki.

    http://eden-saga.com/amerique-toujours-connue-saint-brandan-saint-malo-erik-le-viking-les-templiers.html

    • Mumiile egiptene au in nari urme de plante americane(tabac si nicotina) // 25 septembrie 2016 at 10:45 // Răspunde

      http://eden-saga.com/amerique-toujours-connue-saint-brandan-saint-malo-erik-le-viking-les-templiers.html

      Il semble que la route des Amériques n’ait jamais été perdue depuis la plus haute antiquité. Sinon, comment expliquer les sculptures olmèques représentant des Africains, des Européens et des Asiatiques sur le sol américain du néolithique ? Ou encore les traces de tabac et de cocaïne, deux plantes américaines, relevées sur les narines de momies égyptiennes (source)

      L’existence de ce continent a toujours été un secret de polichinelle, et la route s’en est rarement perdue.

      Les Inuits, les Phéniciens, les Vikings, les Celtes, les Yoroubas et d’autres peuples de marins n’ont pas cessé de faire la navette d’une rive à l’autre. Avant le déluge, nous dit Platon, l’île d’Atlantide offrait un passage facile entre les deux continents. Et la disparition de l’île n’a pas fait oublier aux Atlantes le chemin de l’Europe, bien au contraire. En tout cas, vers -8000, alors que s’accélérait le grand dégel du Würm, la route transatlantique n’était pas un secret pour eux. Les dieux blancs sont arrivés tout droit sur les côtes européennes. Tandis que plus au sud, les dieux noirs ont touché sans encombre le pays Yorouba.

  4. Merci beaucoup pour information!

    • Cristofor Columb, ultimul templier. Istoria tradata si adevaratele culise ale descoperirii Americii // 26 septembrie 2016 at 10:53 // Răspunde

      am mai gasit:

      http://www.librarie.net/p/80559/Cristofor-Columb-ultimul-templier-Istoria-tradata-adevaratele-culise-descoperirii-Americii

      Descriere
      O data, un nume, o enigma: 12 octombrie 1492. Este cumpana apelor ce marcheaza nasterea erei moderne. Datorita unui navigator al misterului. De 500 de ani, despre aceasta data, despre numele si personajul Cristofor Columb, se relateaza acelasi scenariu: descoperitorul, dupa ce a întreprins patru calatorii în Americi, a murit în 1506 fara sa fi înteles vreodata unde debarcase. Era convins ca acele teritorii faceau parte din Asia. Dar faptele nu s-au desfasurat asa. Istoria a fost schimbata. A venit timpul sa fie rasturnata ca o veche clepsidra… instrumentul ce masura timpul pentru oamenii marii. Pentru ca, asa cum scrie Columb, „adevarul sa izbandeasca mereu”, iar „eu să nu raman nelamurit pe vecie”.

Lasă un răspuns la Daniela Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii