Băieții se pricep la matematică mai bine ca fetele, corect? Complet greșit! susțin oamenii de știință. Este doar o prejudecată adânc înrădăcinată în mentalul colectiv, pentru că experimentele au arătat că nu există nicio diferențe între sexe, din acest punct de vedere.

Cercetătorii au folosit un aparat RMN ca să vadă cum funcționează creierul unor copii în timp ce urmăresc o înregistrare video cu informații și exerciții matematice.

La test au luat parte 104 copii cu vârsta între 3 și 10 ani (55 de fete și 49 de băieți). Așa cum era de așteptat, scanările au arătat și la fete și la băieți o activitate crescută într-o anumită zonă a creierului responsabilă cu procesarea numerelor și calculele matematice.

Apoi, cercetătorii au pus 97 de copii să rezolve un test de matematică. Ambele experimente au demonstrat că nu există nicio diferență între activitatea cerebrală care are loc în creierul fetelor și al băieților atunci când fac calcule.

Prin urmare, abilitățile matematice și maturitatea creierului este similară.

Citește mai mult: Yoda