Noutăți

Viața excentrică și moartea misterioasă a astronomului danez Tycho Brahe, cel care a pus bazele dezvoltării astrofizicii moderne

Tycho Brahe a fost un nobil danez din secolul al XV-lea a cărui pasiune pentru astronomie a dus la descoperiri incredibile, care au pus bazele dezvoltării astrofizicii moderne. Deși realizările asistentului lui Brahe, Johannes Kepler, au lăsat o moștenire mai profundă în acest domeniu, trebuie menționat că activitatea lui Kepler s-a bazat pe orientările lui Brahe.

Brahe a efectuat observațiile sale astronomice fără telescop (telescopul de refracție a fost inventat de Kepler), iar rezultatele sale au fost uimitor de exacte.

Deși inițial a urmat o carieră în alchimie medicală și medicină botanică, după ce a observat prima supernovă descoperită vreodată de un astronom, Brahe a ales să-și dedice viața astronomiei. În timp ce studia la Universitatea din Rostock, Brahe a intrat într-o discuție aprigă cu Manderup Parsberg, vărul și colegul său de studii. Istoricii contemporani nu sunt siguri în legătură cu subiectul care a stârnit cearta, dar mulți cred că a început cu o dispută asupra unei formule matematice.

Brahe și Parsberg nu au putut rezolva situația verbal, așa că au organizat un duel cu săbii în timpul căruia Brahe s-a ales cu o cicatrice pe frunte și și-a pierdut o parte din nas.

Drept urmare, și-a construit o proteză pentru nas pe care a purtat-o la ocazii sociale pentru tot restul vieții. Un mit popular susținea că proteza era făcută din cupru, argint și aur.

La sfârșitul anilor 1570, realizările astronomice ale lui Brahe au fost lăudate de regele Danemarcei, Frederic al II-lea. Acesta a decis să-l onoreze pe Brahe oferindu-i o mică insulă – Hven – și o sumă enormă pentru a înființa un observator astronomic de ultimă generație.

După ce a devenit stăpân pe Hven, Brahe le-a impus locuitorilor impozite extrem de mari și i-a obligat să construiască un castel grandios pe care l-a numit Uraniborg, în onoarea Uraniei, muza astronomiei.

Citește mai mult: Incredibilia


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii