Noutăți

Unică în Europa: un psiholog din Galaţi a construit o piramidă dublă în care practică terapii tibetane şi şamanice (Video)

Într-o societate modernă, care ne obligă să trăim pe repede-înainte, stresul se răspândeşte precum un virus. Majoritatea adulţilor susţin că acest flagel a avut în timp un impact negativ asupra sănătăţii lor fizice şi psihice. Iar consecinţele pot fi dezastruoase: sistemul imunitar scade, suntem predispuşi la insomnie şi chiar la boli de inimă

Pentru a câştiga teren în faţa „contagiosului” fenomen, un psiholog din Galaţi a decis să promoveze terapiile alternative construind o piramidă unică în Europa, în care pacienţii să se trateze prin relaxare. Stelian Chivu este pasionat de autocunoaştere. A călătorit în întreaga lume şi de fiecare dată a adus acasă cristale vechi de mii de ani. Cu ajutorul acestora, psihologul pune în practică tratamente specifice tibetanilor şi şamanilor.

„În momentul în care am făcut această piramidă dublă, suspendată, am avut dorinţa de a cerceta dacă există sau nu efectul de piramidă. Am urmărit să demontăm o legendă care spune că o piramidă simplă proiecteaza sub ea o altă piramidă. Din acest punct de vedere, această piramidă poate fi numită şi laborator, pentru că fiind suspendată, se poate vedea de jur împrejurul ei. Un alt aspect, se spune despre Brâncuşi că ar fi vrut să construiască Coloana Infinitului din piramide duble, dar nivelul tehnic de atunci nu îi permitea. În prezent am format practic o coloană a infinitului din piramide duble, avem un şir de şapte piramide, cea mai mare având 49 de metri ca bază. Vedeţi, suntem într-o piramidă dublă, cu trei punţi având o latură de şapte metri, având o platformă care urcă şi coboară, tocmai pentru a putea analiza din orice zonă, din orice unghi, punctul de maximă energie despre care se tot vorbeşte”, ne-a mărturisit psihologul Stelian Chivu. (Citește mai mult: Adevarul.ro)


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii