Noutăți

Un nou studiu sugerează că Pământul ar fi fost deja vizitat de forme de viață extraterestră

În Calea Lactee ar putea exista viață extraterestră, însă nu știm asta cu exactitate, pentru că omenirea nu are încă dovezi incontestabile în acest sens.

Un nou studiu publicat în Astronomical Journal sugerează că ar exista viață în galaxia noastră, iar extratereștrii explorează în detaliu planetele existente, căutând să învețe cum să călătorească mai repede de la o stea la alta („star hopping”).

Acest studiu vine ca un răspuns la Paradoxul lui Fermi care se referă la aparenta contradicție între lipsa dovezilor și diferite estimări de probabilitate ridicată a existenței civilizațiilor extraterestre în altă parte a galaxiei Calea Lactee.

Astrofizicianul Michael Hart a argumentat, într-o lucrare din 1975, că extratereștrii au avut timp îndelungat să colonizeze Calea Lactee în cei 13,6 miliarde de ani de când galaxia s-a format, dar omenirea încă nu a avut un contact cu altcineva.

Hart a ajuns la concluzia că nu există nicio altă civilizație în galaxia noastră. Acest nou studiu propune o schimbare de perspectivă și autorul sugerează că extratereștrii sunt, cel mai probabil, strategici și au răbdare în a găsi o abordare, informează Science Alert.

Stelele și planetele din jurul lor orbitează în jurul centrului galaxiei pe diferite căi și la viteze diferite. Autorul studiului sugerează faptul că extratereștrii ar putea aștepta ca următoarea destinație să se apropie de ei. În acest caz, civilizațiile ar putea să se extindă într-un ritm mai lent decât estimase Hart.

Așa că poate la noi nu au ajuns încă sau poate au trecut deja pe aici, cu mult timp înainte ca oamenii să existe. De asemenea, acest studiu explică faptul că galaxia se mișcă. La fel cum planetele orbitează în jurul stelelor, și sistemele solare orbitează în jurul centrului galaxiei.

Citește mai mult: Yoda


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii