Noutăți

Un Asteroid va trece foarte aproape de Pământ la sfârșitul acestei luni. Va putea fi văzut cu telescopul

Potrivit NASA, pe 31 octombrie, un asteroid cu un diametru de 600 de metri se va apropia la o distanţă de doar 499.000 de kilometri de Pământ. Datorită traiectoriei, Asteroidul 2015 TB145, devine unul dintre cele mai apropiate corpuri cerești care au trecut pe lângă planeta noastră din 1999 încoace. Următorul eveniment similar va avea loc în jurul anului 2027.

“Asteroidul are o orbită foarte înclinată şi excentrică. Aceasta este asteroidul de dimensiuni respectabile, care va trece la cea mai mică distanță de Pământ, după 1999 AN10. Distanță sa fiind de 1,3 ori distanța dintre Terra și Lună, se arată în comunicatul celor de la NASA.

Viteza cu care deplasează 2015 TB145 este de 125.500 de km/h, iar cel mai aproape de Pământ va fi la orele 15:14 GMT și va putea fi observat cu ajutorul telescoapelor.

 

sursa:dailymail.co.uk


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii