Noutăți

Turcia interzice, din această toamnă, predarea evoluționismului în școli. În schimb se va preda JIHADUL (război sfânt)

De luna viitoare, odată cu începerea unui nou an școlar, în școlile din Turcia nu se va mai preda nicio teorie a evoluționismului speciei umane. Potrivit celor de la sciencealert.com, în timp ce guvernul de la Ankara consideră că această măsură este fundamentul pentru un sistem educațional mai simplu, “bazat pe valori”, pentru mulți opozanți ai regimului politic directiva este un semn clar al creșterii influențelor religioase în rândul turcilor.

Președintele Consiliului de Educație al Turciei, Alpaslan Durmuș, a publicat pe site-ul consiliului de administrație modificările specifice din noul an școlar și a subliniat faptul că din acest an va fi eliminată din orice ciclu de învățământ tema despre “Originea și evoluția vieții”.

“Am exclus subiectele controversate pentru elevi într-o perioadă în care este imposibil să înțelegem fundalul științific al problemelor”, a afirmat Durmuș.

Mai multe asociații de părinți și studenți din Turcia și-au exprimat deja îngrijorările, declarând faptul că fără o aprofundare adecvată în ceva atât de fundamental cum este înțelegerea apariției și evoluția vieții, generațiile viitoare vor fi afectate în mod semnificativ.

“Sunt îngrijorat, dar sper că se schimbă până când nepoții mei sunt în liceu. În caz contrar, copiii noștri vor fi lăsați în urmă în comparație cu alte țări atunci când vine vorba de educația științifică”, a declarat inginerul chimist Emel Ishakoglu pentru NPR.

Alte modificări aduse curriculum-ului în ultimii ani au redus timpul alocat predării istoriei lui Atatürk, fondatorul și primul președinte al Turciei, creșterea numărului de școli religioase și studierea unor concepte moderne precum noțiunea de jihad.

sursa: http://www.sciencealert.com/turkey-s-plan-to-drop-evolution-from-the-curriculum-will-take-effect-next-month

traducere si adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

5 Comments on Turcia interzice, din această toamnă, predarea evoluționismului în școli. În schimb se va preda JIHADUL (război sfânt)

  1. cetățeanul tulburat // 27 august 2017 at 9:46 // Răspunde

    Păi au aflat și ei că teoria evoluției precum că omul se trage din maimuță e total falsă… Darwin a fost plătit să iasă în față să spele creierul maselor, așa cum de altfel se întâmplă și azi cu oamenii de știință ai elitei plătiți regește să facă același lucru…oamenii de știință care vor să fie cinstiți cu semenii lor nu sunt lăsați să spună adevărul, să nu cumva să se deștepte masele și să pună întrebări! Așa că rămâne să trăim în continuare în societatea petro-dolarilor.

    • Mai bine sa invete despre jihad si sa se dea peste cap cum ca religia lor e cea adevarata si restul sunt o prostie, nu?!

  2. Tot asa erau scoliti cand sfarseau cu tepele in fund.

  3. Mai clar ,frate!Maimuta nu intelege nimic….

  4. Ba astia nu-si respecta propria religie ” Islamul trebuie raspandit cu coranul nu cu sabia! ” Asa spunea un predicator islamic care critica ISIS .

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii