Noutăți

Temerile legate de Coreea de Nord sporesc pe zi ce trece! Urmarea? SUA își testează sistemul de apărare antirachetă!

Potrivit BBC, Statele Unite și-au testat pentru prima oară, cu succes, sistemul de apărare împotriva unei rachete balistice intercontinentale (ICBM). De la o bază aeriană din California a fost lansată o rachetă de interceptare, care a doborât o rachetă balistică falsă, au declarat reprezentanți ai Missile Defense Agency (Agenția de Apărare Antirachetă).

Pentagonul arată că testul realizat acum a fost planificat de mult timp și a fost organizat, neîndoielnic, pe fondul intensificării tensiunilor cu Coreea de Nord. Acțiunea americană vine după ce regimul comunist de la Pyongyang a efectuat al nouălea test cu lansare de rachetă balistică din acest an.

1

Directorul MDA, viceamiralul Jim Syring, a numit testul o „piatră de hotar”, declarând că sistemul antirachetă balistică este foarte important pentru apărarea SUA, iar acest test demonstrează că armata americană dispune de un eficient mijloc defensiv împotriva unei amenințări cât se poate de reale.

Racheta interceptoare, lansată de la baza aeriană Vandenberg, a doborît o falsă rachetă balistică, lansată de la Atoll Kwajalein din Insulele Marshall, peste Oceanul Pacific. Testul american vine în urma seriei de trei lansări de rachete balistice din Coreea de Nord, efectuate în decursul ultimelor trei săptămâni.

Racheta balistică nord-coreeană a zburat pe o distanță de aproximativ 450 km, înainte de a ajunge în apele japoneze, stârnind nemulțumirea niponilor. Coreea de Nord a încălcat în mod repetat rezoluția ONU privind interzicerea activităților de dezvoltare a armelor nucleare și a lansărilor de rachete balistice, intensificându-și testele, în ultima perioadă.

2

4

Sursa: www.bbc.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii