Noutăți

Tehnologii de groază. De la răscumpărarea datelor personale la sinuciderea neasistată…

  •  
  •  
  •  

Întreaga lume privește cu entuziasm avansul tehnologiei și se bucură că se dezvoltă roboți care le pot face curățenie în casă și taxiuri aeriene care să-i scutească pe oameni de aglomerația din trafic.

Dar multe dintre aceste inovații au și o parte întunecată, care merge de la supravegherea în masă la sinuciderea neasistată.

Pentru cei care cred că este foarte la modă și o dovadă de progres să aibă întreaga locuință complet tehnologizată, plină de camere de supraveghere, de alarme și de senzori, este bine de știut faptul că propria locuință îi poate spiona fix prin aceste dispozitive inteligente, notează ranker.com.

Toate elementele digitale conectate la internet colectează date personale în fiecare zi și, după cum se știe, acestea au devenit o marfă prețioasă. Plus că permit o intruziune pe care nu toată lumea o consideră binevenită…

Creșterea în popularitate a dronelor și nesfârșitele lor modalități de utilizare nu au exclus-o pe aceea de a supraveghea fără permisiune și chiar de a ucide la comandă.

Tot mai ieftine și mai accesibile, dronele pot deveni arme letale și există pe internet filme care arată cât de simplu este pentru o dronă să execute civili.

Potrivit experților, nu este departe momentul în care oricine va putea cumpăra o dronă pe care s-o folosească în scopuri malefice.

Atacurile cibernetice pot lăsa orașele în beznă, pot lăsa oamenii fără apă potabilă sau pot chiar ține „ostatice” date personale până când victimele plătesc o răscumpărare.

După ce determină utilizatorul să acceseze un link ce pare de la un furnizor de utilități, hackerul descarcă tot ce este pe computer, apoi cere să fie plătit pentru a returna datele astfel sustrase.

Cu ajutorul unei imprimante 3D pot fi realizate case sau organe umane. Dar, în același timp, aceeași imprimantă poate genera arme confecționate, ieftin și confortabil, în propria locuință.

Armele realizate cu ajutorul imprimării 3D deja există și tehnologia permite realizarea lor foarte facilă, sunt disponibile pe anumite site-uri și rămân neînregistrate.

Supranumit „Elon Musk al sinuciderii asistate”, dr. Philip Nitschke a aunțat lansarea unei capsule numite „Sarco” (de la sarcofag), care va permite oricui va achiziționa obiectul să se sinucidă când dorește.

Dispozitivul descrește treptat concentrația de oxigen, asigurând o trecere pașnică în lumea de dincolo. Cum eutanasia este legală în Australia, dispozitivul nu a deranjat autoritățile.

Una dintre cele mai teribile utilizări ale realității virtuale este programul care le permite celor ce îl folosesc să experimenteze moartea.

Realizat de designerul foarte talentat, dar cu accente macabre, Frank Kolkman, programul le prezintă utilizatorilor cum se simte decesul, considerând că „teama de moarte este un subiect neglijat, dar dacă începem să ne tratăm anxietățile legate de subiect, am putea face mai confortabilă ideea marii treceri”.

Roxana Istudor


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii