Noutăți

Teatrul de păpuși pe apă. Spectacole vietnameze unice în lume (foto + video)

Timp de secole, copiii vietnamezi și adulții deopotrivă s-au bucurat de un spectacol de păpuși inedit, realizat pe apă. Vietnamul este singurul loc de pe planetă unde se practică acest tip de artă, iar pentru a se putea realiza, păpușarii sunt nevoiți să stea în piscine și să își controleze marionetele din lemn cu ajutorul unor sfori ascunse sub apă. O orchestră tradițională vietnameză oferă muzica de fundal spectacolelor ce își au originea în secolului al XI-lea în satele din zona Delta Roșie, Nordul Vietnamului. În acele timpuri, teatrele erau ținute pe câmpurile de orez inundate după perioada de recoltare, ca ofrandă adusă pământului roditor. Mai târziu, iazurile comunale au devenit scene improvizate, sporind dezvoltarea pe scară largă a acestei forme de artă.

teatru5 teatru4 teatru3 teatru2 teatru1

Piesele interpretate variază de la povești cotidiene și până la punerea în scenă a unor legende populare vietnameze. Păpușile sunt realizate din lemn, au aproximativ 60 de cm înălțime și pot cântării între 9 și 14 kg. Manevrarea lor necesită multe ore de antrenament, sincronizare și pasiune, în unele cazuri fiind nevoie și de două sau trei persoane pentru a controla o singură păpușă.

În trecut, din cauza condițiilor în care activau, mulți păpușari sufereau de reumatism, degerături sau de alte afecțiuni cauzate de statul pentru o perioadă îndelungată în apă rece. Păpușarii moderni poartă echipamente de protecție iar bazinele în care se desfășoară spectacolele sunt încălzite. Cel mai renumit teatru de acest tip este Thang Long din Hanoi. Acesta a fost fondat în anul 1969 și de atunci și până astăzi milioane de oameni, vietnamezi și turiști, s-au declarat încântați de această inedită formă de artă și de măiestria păpușarilor…

teatru6 teatru9 teatru8 teatru7

sursa: amusingplanet.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii