Noutăți

Somonul modificat genetic a primit aprobarea pentru consum, în SUA

Autoritățile de reglementare din domeniul alimentației publice din SUA au dat undă-verde pentru comercializarea somonului modificat genetic, acesta fiind prima viețuitoare modificată genetic exclusiv pentru consumul uman.

Răspunsul celor de la FDA (Food and Drug Administrațion) a fost sec și concis: “acest pește este un produs alimentar comestibil în urma testelor efectuate, neexistând diferențe biologice relevante în profilul nutrițional al peștelui modificat genetic față de somonul care trăiește în ocean”. Compania AquaBounty, responsabilă de modificarea peștelui, se chinuie de 20 de ani să obțină avizele necesare pentru a putea distribui pe piață noul produs.

Nu toată lumea îmbrățișează ideea de a mânca pește modificat genetic. În urma sondajelor efectuate de către televiziunile de peste ocean, consumatorii se arată mai degrabă reticenți la un astfel de produs și susțin că o să-l ocolească de la achiziționare dacă îl observă în galantare. De asemenea americanii se tem de faptul că somonul modificat ar putea fi dăunător și pentru ceilalți pești din ocean, dacă acesta va scăpa în mediul înconjurător.

Totuși pentru a preveni scăparea somonului modificat genetic în mediul natural, cei de la AquaBounty dau asigurări că acesta este steril și crescut doar în câteva iazuri protejate din Canada și Panama.

Profesorul Helen Sang de la Institutul Roslin din cadrul Universității din Edinburgh a declarat că aprobarea celor de la FDA poate fi un precedent periculos: Acesta este primul animal modificat genetic pentru consum aprobat în lume. Multe companii vor lua acest caz pentru a solicita pentru produsele lor modificate genetic aprobarea de intrare pe piața liberă pentru consumul uman.”, a declarat aceasta pentru BBC News.

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu

sursa: bbc.com

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii