Noutăți

Salată cultivată în Antarctica, reușita unor cercetători germani

Oamenii de știință germani aflați la stația de cercetare Neumayer III din Antarctica tocmai au recoltat 3,6 kg de salată, 18 castraveți și 70 de ridichi. Ce este și mai interesant, legumele au fost cultivate într-un laborator numit EDEN-ISS și au fost produse fără lumină naturală, sol sau pesticide, potrivit echipei. În schimb, cercetătorii au folosit un ciclu de apă reutilizabil și un sistem de nutrienți, panouri cu LED și au monitorizat și controlat cu multă atenție dioxidul de carbon din încăpere pe baza unei metode cunoscute sub numele de hidroponie.

“Am cultivat legumele de la jumătatea lunii februarie, moment în care stația noastă a fost lovită de cea mai puternică furtună din acest an. Din fericire am trecut cu bine de acest eveniment și ne-am putut continua munca de fermieri. Sunt un inginer, așa că mai întâi a trebuit să obțin înțeleg modul de funcționare a plantelor”, a declarat pentru dw.com Paul Zabel, inginer implicat în proiect.

Acesta este doar începutul recoltei. Centrul German Aerospațial, care coordonează proiectul, a declarat pentru AP că, până în luna mai, oamenii de știință speră să recolteze o cantitate de până la 4-5 kilograme de legume pe săptămână. Aceasta nu este prima dată când cercetătorii au încercat să cultive legume în medii mai puțin obișnuite. Spre exemplu un demers similar a fost realizat în 2015 și pe Stația Spațială Internațională. Dar acest nou proiect din Antarctica se concentrează pe producerea mai multor tipuri de legume, cum ar fi ridichi, salată verde, roșii, castraveți, ardei…

Scopul proiectului este identificarea mijloacelor de a produce hrană pentru misiunile umane în spațiul cosmic. Mediul ostil și izolarea Antarcticii le oferă cercetătorilor posibilitatea de a simula condițiile de pe Marte și Lună.

13-scientistsha-radish

sursa: https://www.sciencealert.com/scientists-have-just-grown-a-salad-in-an-amazing-antarctic-greenhouse

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii