Noutăți

Rechinul de Groenlanda, cea mai longevivă vertebrată de pe Terra, poate trăi și 400 de ani!!!

Spre deosebire de verii lor care trăiesc în apele mult mai calde, Rechinii de Groenlanda sunt extrem de lenți, aceștia înoată prin apele reci ale regiunii arctice sau ale Atlanticul de Nord, în condiții extrem de vitrege, sub calote de gheață și într-un întuneric aproape total. Se pot scufunda până la 600 de metri adâncime, ating lungimi maxime de 7 metri și, spre uimirea biologilor marini, pot trăi și 400 de ani, ajungând la maturitatea sexuală la incredibila vârstă de 150 de ani.

Durata de viață a speciei plasează acești rechini în fruntea listei celor mai longevive vertebrate de pe Terra. Cercetătorii au investigat 28 de rechini din Groenlanda și au descoperit un exemplar a cărui vârstă minimă este estimată ca fiind de 272 de ani, fiind considerat în prezent cea mai bătrână viețuitoare din lume.

groenlanda1

Specia, denumită științific Somniosus Microcephalus, a fost descoperită în anul 1801, devenind rapid una dintre cele mai vânate specii de pești de către țările nordice cu tradiție în pescuit. Spre exemplu, numai în 1910, conform datelor oficiale, pescarii au capturat 32.000 de exemplare din această specie. Mai mult, Islanda are o mâncare tradițională, Hakari, făcută din carnea acestui rechin. Aceștia nu sunt vânăți doar pentru carne; pielea este și ea utilizată, datorită durității sale, în confecționarea de ghete și dinți pentru diferite unele pe care nordicii le folosesc în gospodărie. Totuși, în zilele noastre vânătoarea acestui pește este limitată de către autorități, specia fiind trecută pe lista celor aflate pe cale de dispariție.

Durata de viață a rechinilor din Groenlanda a fost unul dintre cele mai mari provocări pentru noi. Cu toate acestea mai avem multe de aflat despre această specie înainte de a ne declara atotștiutori. Viața lor curge într-un ritm extrem de lent, biologia lor este un mister. Sunt greu de studiat datorită mediului greu accesibil în care trăiesc”, a declarat biologul marin Julius Nielsen pentru Live Science.

sursa: livescience.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii