Cunoaste lumea

Noutăți

Raluca Prună, Ministrul Justiției, vrea familii GAY. Declarații stupefiante despre familie și „mândria de a fi român”

  •  
  •  
  •  

Raluca Prună o comite din nou: cu nonșalanța specifică susținătorilor multiculturalismului fără limite și a libertinismului de tip Sorosist, prezentat prin manipulare ca libertate supremă, Ministrul Justiției nu se lasă, arătând încă o dată că vrea familii GAY în România, chiar dacă cel puțin 80% dintre români se opun unui astfel de lucru, chiar dacă 3 milioane de români au cerut în scris ca textul constituției să specifice clar că familia reprezintă uniunea dintre un bărbat și o femeie. Doar că, în spiritul noii folozofii a UE, care spune că mulțimea este proastă și că nu trebuie întrebată ce vrea, faptul că 80% nu vor, e un lucru mai puțin important. Conform „noii democrații” o prună, spre exemplu, contează mai mult decât 10.000 de mere. De ce? De aia! Ce atâtea explicații…

News.ro – Raluca Prună:”A avea o definiţie restrictivă a familiei tradiţionale ar fi un mod netolerant. Face parte din identitatea cuiva modul în care alege să trăiască, aşa cum identitatea mea e de român, cred că pot avea o identitate care ţine de identitatea mea sexuală. Rostul legii e să protejeze toţi cetăţenii, eu cred că suntem o democraţie matură”, a explicat Raluca Prună.

Despre pericolele naţionalismului, Prună a arătat că speră ca cetăţenii români să evite asemenea tentaţii în condiţiile în care există un euroscepticism în creştere, care nu aduce beneficii nimănui.

A rămâne într-o nişă în ţara noastră, cu mândria de a fi român, nu ne ajută pe noi ca stat”, a încheiat ministrul Justiţiei. (News.ro)

Totuși, putem să o înțelegem mai bine pe doamna ministru atunci când aflăm că și ea este membră în așa numita Rețea Soros, conform ZiuaNews.ro:

Raluca Alexandra Pruna, este licentiata in drept si filosofie, master in stiinte politice, burse la universitatile „Paris VII” si „Central European University”, Budapesta, universitate finantata de magnatul George Soros.

Pruna este membru fondator si fost presedinte al „Transparency International” Romania, membru fondator al Asociatiei „Societatea pentru Justitie”. Avocat inscris in Baroul Bucuresti. Cum se vede din pregatirea sa profesionala si din organizatiile unde a activat si activeaza, este strans legata de George Soros, ca si mai multi alti ministri propusi de Ciolos.

***

Carevasăzică, ce facem ce nu facem, oriunde ne întoarcem dăm de aceeași filozofie sorosistă care se dorește să ne fie băgată pe gât. Doar că românului i s-a aplecat deja și în curând o să vomite toată mizeria! Greața ne-a cuprins pe toți!

Adrian Albu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

12 Comments on Raluca Prună, Ministrul Justiției, vrea familii GAY. Declarații stupefiante despre familie și „mândria de a fi român”

  1. cristian c. n. // 25 noiembrie 2016 at 19:40 // Răspunde

    De ce un numar considerabil de femei pe care le-am vazut in ultimii ani cu functii prin Romania,mai ales prin justitie,sunt urate cu spume?

    • Mdaaa, e buna, dar sa stii ca, la o adica, esti pasibil de vreo amenda. 🙂 ))) )))

      Era sa zic ca cam in aceeasi ordine de idei,… dar nu e chiar asa.
      Ia uitati-va la ce ochi in cap are fata asta! (Vezi poza de ilustratie!) Si va recomand, daca va duceti la vot, cu toate ca nu recomand, sa va uitati mai intai la ce ochi au in cap baietii si fetele care vor sa fie votati. De model recomand Hilari clinton, 🙂 ca altfel nu poci pentru ca sa zic.

      Daca va recomand sa va uitati in ochii baietlor si fetelor, nu o zic ca proasta, credeti-ma, „am studii”. 🙂 ))) ))) )))

  2. Pentru ca joaca rolul barbatului intr-o familie ne-traditionala…

  3. Aaa! Am revenit.

    Fata e absenta. Se vede, nu?! N-are legatura cu Hustonu’.
    E! Biata de ea are in vena megasalariul pe care il platesc Platitorii, (ma rog, cu p de la… p mic de fapt).

  4. Nu inteleg de ce au oamenii in general si romanii in particular un interes special cu ce fac altii in viata lor privata. De ce ne freaca pe noi cu cine merge Ion acasa, daca se duce cu Ana sau cu Gheorghe?

    Asta nu pot sa inteleg, de unde tupeul sa le spunem altora ce sa faca in viata lor privata si sa ii si condamnam pentru asta. Bine ca ne dam cu fundul de pamant cu privire la comunitatea gay, dar ne intereseaza mult mai putin de coruptia oribila din tara asta, de politicienii care ne fura pe fata. Votaaaaaam mereu cu aceiasi hoti, dar ne dam cu parerea despre gay.

    Asta era problema, fratzica. Nu saracia, nu coruptia, nu lipsa de educatie, de infrastructura, de clasa politica fara dosare penale… Asta era problema si asta ne freaca pe noi… Ce face Ion acasa.

    Pai deh, despre asta ne putem da cu parerea. Dumnezeu stie ca nu ne duce capul mai mult sa ne dam cu parerea despre subiecte mai presante, sa ne educam cu privire la probleme de politica si de economie, sa protestam fata de coruptie, sa nu mai votam aceiasi hoti.

    Suntem vai de capul nostru si acest articol o demonstreaza. D-asta ies mereu aceiasi hoti, ca pe noi ne freaca ce fac altii acasa si nu de lucrurile care chiar ne pot afecta viata de zi cu zi. Ne mai aducem aminte cand se intampla ceva ca la Colectiv de probleme mai acute. In rest, ne fura ca in codru si noi protesta impotriva gay-lor. Tot asa, furati-ne de tot!

    • Mai terminati cu pseudologica asta tembela! Ambele chestiuni trebuie combatute in egala masura pt ca reprezinta probleme distincte (cel putin pana la un punct) ale societatii actuale. Si de ce insinuezi ca cei care nu sunt de acord cu filosofia lgbt nu sunt la fel de preocupati si de lupta impotriva coruptiei. Cele doua chestiuni nu se exclud reciproc. Ce stil infect de a pune problema aveti! Dar asta e, toti sorosistii sunt la fel: molfaiti aceleasi cateva cuvinte & expresii la infinit – homofob, rasist, sexist, bigot etc.

    • In realitate, chiar pe nimeni nu intereseaza ce fac homo/lesbi in anturajele si lumea lor. Aici e vorba de un alt lucru extrem de grav care deja se intampla – incalcarea flagranta a principiilor democratice.

      Cand o minoritate (minuscula numeric) isi impune modul de viata (fortand nota, evident) unei majoritati covarsitoare, nu mai putem vorbi de respectarea principiilor democratice ci de incalcarea lor.

      Minoritarii vorbesc tot timpul despre democratie, libertati si principii, dar, intr-o ipocrizie absoluta, le incalca in bataie de joc pe ale celorlalti cand e vorba de interesul lor marunt, personal sau de grup…

      Toate dictaturile din toate timpurile au debutat prin punerea in opera de o mana de oameni (minoritati – politice, militare, religioase, etnice, sexuale etc.) care si-au impus punctul lor de vedere prin orice mijloace nedemocratice, oricat de perverse sau criminale, incalcand constant vointa democratica a majoritatii, intr-o culme a ipocriziei – totul facut in numele „democratiei”, „binelui comun”, „bunastarii”, „evolutiei”… Inca n-am murit toti cei care am fost martorii oculari ai totalitarismului comunist, asa ca avem termen de comparatie intre sistem dictatorial/totalitar si democratie (asa firava cum este acum).

      (Democratia ar trebui sa fie puterea poporului, a majoritatii, asa cum prevede si definitia, nu o lozinca mincinoasa folosita de niste grupulete de minoritari in drumul lor spre acapararea puterii si instaurarea unui regim totalitar…)

  5. @Dana

    Ca multi altii nu ai inteles un lucru simplu si promovezi o prostie lansata de altii fara prea multa minte.
    Aici nu este vorba despre „ce fac altii in viata lor privata”.
    Aici este vorba despre promulgarea unor legi care o sa schimbe modul de viata a tuturor : o sa schimbe scoala, religia, familia…etc.

    Nimeni nu s-a amestecat in viata personala a gay-lor.
    Au deja libertatea de a face ce vor in viata personala, dar ei vor mult mai mult decat atat – vor sa ne schimbe viata noastra, societatea noastra, mentalitatea, familia…toata societatea pana in cele mai profunde locuri.
    Vor ca ai nostri copii sa invete ca este normal sa fii gay.
    Vor ca biserica noastra sa accepte homosexualii, desi nimeni nu-i obliga pe homosexuali sa mearga la biserica.
    Vor sa infieze si sa creasca copii.
    Vor sa schimbe familia (si apropo expresia „familia traditionala” este iarasi o manipulare pentru ca lasa impresia ca mai exista si o altfel de familie).
    Si asa mai departe….

    Deci nu este vorba doar despre viata personala a gay-lor, este vorba despre viata noastra, a tuturor. De asta ne intereseaza, este o chestie care ne afecteaza mult si pe noi, ceilalti.

  6. Aceasta ministresa, pare ca nu e convinsa indeajuns de penibilitatea pe care o propaga in jurul sau, prin tot ceea ce ,,cuvanta”dar si prin atitudinea si aspectul fizic total dizgratios si neingrijit pe care il afiseaza .Si o face cu o lejeritate ostentativa, de om care si-a ratacit la modul cel mai grav busola… Sunt convinsa ca acelasi haos din exterior domneste si in interior.Nicio urma de feminitate, de cochetarie, de minima grija si atentie pentru sine. Cum ar putea cineva asemenea sa ii respecte si sa se preocupe de problemele altora, cand fata de propria persoana manifesta o totala lipsa de interes ?!Dar nu e niciun dubiu pentru nimeni azi, ca toti cei scoliti in sistemul sorosist,au la baza principiile stergerii complete a oricarei identitati, atat la nivel individual cat si colectiv.Si mai ales a IDENTITATII NATIONALE !!
    Sunt oameni goi pe dinauntru, fara vreun sentiment uman, care-si detesta semenii,si singura lor ratiune este aceea de a-si impune dictatura cu orice pret !

  7. Chiar va rugam sa insistati cu teoria voastra ,,SF” in continuare si cat mai hotarat, ca doar asa o sa va putem arata cat de multi suntem ,,MAJORITATEA TRADITIONALA”.Inca nu ati aflat nici jumatate de ADEVAR.Nici nu va imaginati cat de insignifianti si minoritari sunteti.Si asa veti ramane.Insistenta voastra insa, ne determina si mai mult sa va ajutam sa cunoasteti acest ADEVAR. Acela scris in LEGE ! Revelarea sa o sa fie cel mai deplin orgasm pe care l-ati putea avea vreodata…

  8. Adevarata familie este cea ortodoxa nu homosexuala nor sectanta! coalitia pentru familie ajuta

  9. Dintr-o „prună” mai bătrînă şi o alta mai tînără, a apărut „pruna” de faţă … Deci, nici un „prun” nu a fost prezent în momentul „actului”.Asta «esplică» «mulţi» …

Lasă un răspuns la Adrian Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii