Prima centrală nucleară plutitoare din lume, lansată recent în Rusia. De ce i se spune „Cernobîlul plutitor”?

Cum vi se pare ideea de a construi o centrală nucleară pe o platformă plutitoare imensă, care urmează să navigheze, trasă de remorchere, prin apele reci, imprevizibile, ale Nordului? Unii vor găsi că „proiectul” este furat din vreun roman SF obscur, apărut în fosta URSS, prin anii ’50, când „energia atomului” era ridicată în slăvi. Alții, cum ar fi militanții ecologiști, vor spune că este una dintre cele mai lipsite de inspirație și mai periculoase idei, gândindu-se imediat la consecințele unui eventual accident. O astfel de idee tocmai a fost pusă în practică!
Complexa instalație rusească a fost numită Akademik Lomonosov și reprezintă prima centrală nucleară plutitoare de pe mapamond. Lansarea sa a avut loc sâmbăta trecută, pe un șantier naval din St. Petersburg. Ulterior, imensa structură plutitoare a fost preluată de către remorchere, pentru a fi dusă la Murmansk, în nord-vestul Rusiei, urmând să fie încărcată cu combustibil nuclear. De acolo va fi transportată în îndepărtatul Pevek, în zona Cercului Polar Arctic. Centrala va începe să producă energie în vara anului 2019.
Deși seamănă foarte bine cu o navă de mari dimensiuni, centrala plutitoare nu dispune de propriul sistem de propulsie. Centrala atomoelectrică fost proiectată sub forma unei structuri plutitoare din considerente legate de costuri, dat fiind că în această variantă transportul unei mari cantități de material către destinația dorită este cel mai redus. Akademik Lomonosov este capabilă, la nevoie, să furnizeze energie electrică pentru o populație de 100.000 de persoane și va fi pusă în serviciul industriei extractive din nordul rusesc, acoperit de către ghețuri.
Puternica centrală va înlocui termocentrala Chaunskaya și centrala atomoelectrică Bilibino, construite în perioada 1961-1974. Soluția la care au recurs rușii, pentru amplasarea unei centrale nucleare în nordul îndepărtat, este cel puțin discutabilă, dacă nu de-a dreptul primejdioasă. O astfel de structură poate fi avariată sever sau ar putea, chiar, să se scufunde, în condițiile dure în care va funcționa, existând riscul ca materialul radioactiv să contamineze apa mării. Că doar nu degeaba Akademic Lomonosov a fost numită „Titanicul nuclear” sau „Cernobîlul plutitor”.
Reprezentanții Rosatom, compania rusească de stat ce a dezvoltat colosul plutitor nuclear, au declarat că structura este „invincibilă”, chiar și în cazul în care s-ar confrunta cu un tsunami sau cu un altfel de dezastru natural, susținând că reactorul plutitor îndeplinește toate cerințele Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Tot ei mai afirmă, în ciuda opoziției vocale a activiștilor ecologiști și a organizațiilor din domeniu, și că Akademik Lomonosov ar fi o centrală „inofensivă” față de mediul ambiant. Să le dăm crezare?
Oare când va fi lansată și prima centrală nucleară… aeropurtată? Că există deja una scufundabilă, după cum s-a văzut!
Surse: www.sciencealert.com, wikipedia.org, www.rosatom.ru
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Daca era facuta de americani era consigurata sigura!