Noutăți

Peru se confruntă cu cel mai înalt nivel de radiație solară din lume

Serviciul Național de Meteorologie și Hidrologie “Senamhi” din Peru a stabilit pentru țara sa valori maxime de radiație de 14 și 15 puncte. Anul trecut valorile au crescut brusc, iar la sfârșitul lunii ianuarie 2016 și în luna februarie 2016, în Lima, capitala peruană, se așteaptă radiații care vor atinge 15 puncte, în timp ce nivelul obișnuit este de 13, a declarat specialistul Orlando Ccora din cadrul Senamhi. Lipsa ploilor din lunile ianuarie și februarie din Anzi facilitează trecerea radiațiilor ultraviolete. Situația se agravează în sudul și centrul țării, unde se pare că populația va suporta indici de până la 20 de puncte, cifră nemaiatinsă până acum. Printre cele mai afectate zone se numără departamentele Junín, Cuzco, Arequipa, Puno, Moquegua și Tacna. Potrivit unui studiu al neozeelandezului Richard Mckenzie, acest indice ridicat este legat de apropierea țării de zona ecuatorială, unde radiația ultravioletă cade perpendicular pe teritoriu.

Square_in_Lima_Peru_01
Ziarul “El Comercio” a publicat un raport în care semnala că, din cauza creșterii nivelului radiației solare, se estimează că un peruan din 5.000 va dezvolta un tip de cancer de piele. Pe lângă persoanele cu tenul alb, sunt în pericol cei care lucrează pe stradă, precum constructorii, polițiștii sau șoferii.

“Oamenii nu iau măsurile necesare, iar cazurile de cancer de piele și de ochi se înmulțesc”, a declarat Orlando Ccora din cadrul Senamhi.

sli019370

Peru este a treia mare națiune a Americii de Sud și poate fi împărțită în trei regiuni geografice, pornind de la Vest spre Est. Prima dintre ele este coasta, o regiune de depresiuni deșertice lungă și îngustă, a doua este regiunea muntoasă Sierra, porțiune peruviană a Anziilor, iar ultima este reprezentată de Montana, câmpiile vaste și dealuri estice, acoperite în principal de pădurile tropicale ale bazinului fluviului Amazon.

Peru este o țară multietnică, având o bogăție culturală și arheologică deosebită, fiind cunoscută ca locul de baștină al Imperiului Inca. Sediul Comunității Andine și a Comunității Sud-Americane a Națiunilor se află în capitala statului peruan, Lima.

Primele dovezi ale prezenței umane în teritoriile peruviene au fost descoperite la Pikimachay, datată aproximativ la 9000 î.Hr.. Cea mai veche societate în Peru e considerată civilizația Norte Chico, care s-a dezvoltat pe coasta Pacificului între anii 3000 și 1800 î.Hr.. Aceasta a fost urmată de culturile Chavin, Paracas, Mochica, Nazca, Wari, Chimu. (Wikipedia)

amazon-cover-int Reportaj de Mădălina Corina Diaconu

Surse: El Comercio, Senamhi, EFE, wikipedia


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii