Noutăți

Obiect zburător misterios, filmat de către un astronaut de pe Stația Spațială Internațională. Ce susțin cei de la NASA că a fost? VIDEO

Un astronaut aflat pe Stația Spațială Internațională a realizat o filmare în care apare un obiect enigmatic care se deplasează cu mare viteză. Acest obiect zburător, recent filmat, a generat deja o sumedenie de controverse. Obiectul a intrat cu repeziciune în atmosfera Pământului, urmând o traiectorie piezișă, și apoi a dispărut din fața obiectivului camerei video.

După publicarea filmării, reprezentanții NASA au susținut, atunci când li s-au cerut explicații, că misteriosul obiect zburător nu este decât un meteor. În schimb, unele dintre persoanele care au vizionat filmarea susțin că NASA ar încearca să ne ascundă (așa cum ar fi procedat și până acum, în repetate rânduri) existența unor ființe extratereștre, care ar ține Pământul sub observație, de mai multă vreme.

obiect misterios

?????????????????????????????????????????????

Filmul a fost realizat de către Paolo Nespoli, un astronaut italian, și include o scurtă secvență în care apare o sferă luminoasă ce se deplasează cu mare viteză. În opinia astronauților de pe Stația Spațială Internațională nu e vorba decât despre un deșeu spațial. Totuși, atât NASA, cât și adepții teoriei (de tip conspiraționist) conform căreia agenția spațială americană ar oculta adevărul despre extratereștri și OZN-uri au respins opinia pe care au emis-o membrii echipajului de pe stația spațială.

Obiect

OZN

Anterior, NASA a mai fost acuzată că tăinuiește față de publicul larg existența extratereștrilor, mai ales după ce nu mai puțin de șase obiecte zburătoare neidentificate au apărut pe o filmare în direct, iar apoi, la doar câteva secunde, respectiva filmare live a fost întreruptă și au fost introduse grabnic imaginile furnizate de către o altă cameră video, aflată în interiorul stației spatiale. Unii dintre privitori susțin, pe baza filmării, că misteriosul obiect zburător a fost prea lent pentru un meteor (corpuscule cerești numite, popular, „stele căzătoare”), că nici măcar cel mai lent meteor cu putință nu s-ar putea deplasa cu o viteză atât de mică. Mai mult, obiectul zburător observat a avut caracteristici mai neobișnuite, atipice pentru corpurile cosmice de mici dimensiuni care traversează în genere atmosfera planetei noastre.

Care să fie adevărul? Are cineva ceva de ascuns? Sau chiar a fost un simplu meteor?

Sursa: www.dailymail.co.uk

Autor: Tomi Tohaneanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Obiect zburător misterios, filmat de către un astronaut de pe Stația Spațială Internațională. Ce susțin cei de la NASA că a fost? VIDEO

  1. cetățeanul tulburat // 21 noiembrie 2017 at 16:55 // Răspunde

    NASA = mincinoasa… A fost creată special să țină populația planetei în întuneric…ca globaliștii să ne lucreze în voie…niște ticăloși cu toții…umanitatea este captivă pe Terra…nu avem libertatea de miscare, energia este monopol…Suntem sclavii unui sistem mafiot, nu v-ați întrebat niciodată de ce sunt atâtea servicii secrete pe planetă?! Ce au de ascuns niște umanoizi ziși “inteligenți” față de restul populimii?!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii