NASA începe pregătirea pentru prima misiune umană pe Marte
NASA începe pregătirea pentru prima misiune umană pe Marte, izolând timp de un an 6 persoane într-o zonă stearpă din Hawaii, pentru a putea simula cât mai bine condițiile de pe Planeta Roșie.
Echipajul este format dintr-un astro-biolog francez, un fizician german și patru americani, un pilot, un arhitect, un medic și un specialist în soluri. Ei locuiesc începând de vineri într-un dom de 11 metri diametru și 6 metri înălțime, închis ermetic. Acolo nu vor avea parte de aer proaspăt, mâncare proaspătă sau intimitate, iar orice ieșire din încăpere va necesita un costum special. Proviziile sunt formate din diverse tipuri de brânză și pește la tub.
Rezultatele cercetării le vom cunoaște abia peste un an, după ce toți cei 6 voluntari vor ieși din dom. Scopul principal al misiunii este înregistrarea evoluției psihologice a acestor oameni, care vor locui într-un spațiu închis și fără acces la aer curat.
Cel mai devreme primele misiuni umane către Marte vor demara în jurul anului 2030.
sursa: bbc.com
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu