Noutăți

La înflorirea arborilor Jacaranda, orașul Pretoria se îmbracă în straie liliachii. Galerie foto de la… spectacolul de culoare

Începând cu ultima parte a lunii septembrie și până la mijlocul lunii noiembrie, tot orașul Pretoria se îmbracă într-un strai violet, de sărbătoare. Înfloresc arborii Jacaranda! Orașul Pretoria – capitală administrativă a Africii de Sud, se poate lăuda cu nu mai puțin de 70.000 astfel de arbori, care se dezvoltă pe marginile străzilor, dar mai ales prin parcurile și grădinile urbei. Pretoria este supranumită „orașul Jacaranda”.

h

Deși astăzi arborii Jacaranda sunt o parte din specificul Pretoriei, ei provin, ca specie, de pe alte meleaguri. Jacaranda mimosifolia este un arbore care a fost adus din Brazilia și s-a acomodat cu ușurință în Africa de Sud. Sunt considerați o specie invazivă, cu toate că nu se încearcă eradicarea arborilor existenți, lucru datorat și frumuseții pe care o conferă orașului în perioada de înflorire. În Pretoria există o zonă în care cresc arbori Jacaranda mimosifolia cu flori de culoare albă, și nu violetă, ca majoritatea.

i

Locuitorii Pretoriei sunt foarte atașați de acești arbori cu inflorescențe persistente. Studenții Universității Pretoria nutresc convingerea că vor promova cu brio examenele aceia dintre ei cărora le va cădea pe creștet o floare de Jacaranda. Acesta este, probabil, principalul motiv pentru care se perindă atâtea tinere perechi pe sub boltele înflorite de Jacaranda, după lăsarea serii…

f

Jacaranda mimosifolia este un arbore sub-tropical nativ în regiunea Americii Centrale și de Sud, care a fost plantat pe scară largă și în alte zone ale lumii, datorită minunatelor flori pe care le produce. Arborele Jacaranda cu flori de culoare violetă a fost cultivat în aproape fiecare parte a lumii unde nu există niciun risc de îngheț. Copacii vârstnici pot tolera, totuși, scurte perioade în care temperaturile se reduc până la aproximativ -7°C.

j

Arborele violet se poate dezvolta în zone precum California, Nevada, Arizona, Texas, Florida, pe coasta mediteraneană a Spaniei, în sudul Portugaliei (Lisabona), în sudul Italiei și în Malta, acolo unde înflorește mai devreme decât în Europa continentală. Arborele Jacaranda a fost introdus la Cape Town în prima jumătate a secolului XIX. Copacul violet este considerat ca fiind o specie invazivă în anumite zone din Africa de Sud, dar și-n Queensland, Australia.

b

Arborele crește până la o înălțime de 20 m. Coaja sa e subțire și gri-maronie, fiind netedă, atunci când copacul e tânăr. Florile măsoară până la 5 cm în lungime și sunt grupate sub formă de ciorchine. Aborele Jacaranda se cultivă chiar și-n acele zone unde, din pricina climatului, nu înflorește decât arareori, pentru că și frunzele sale mari, compuse, sunt destul de aspectuoase. Cine nu se poate bucura de florile copacului violet, se mulțumește să-i admire frunzele, asemănătoare celor de ferigă. Este bine și așa! Astfel va aprecia și mai mult inflorescențele liliachii ale acestuia, atunci când va avea, în sfârșit, ocazia de-a le admira pe viu. Sunt desăvârșite!

g

d

k

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse:  showme.co.za, wikipedia.org

Imagini: showme.co.za, fanwood2joburg.blogspot.ro, fineartamerica.com


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii