Noutăți

GERMANIA – Clasa de mijloc trece de partea extremei drepte din cauza migranților

Atmosfera riscă să se strice în Germania. Uşor-uşor, cultura de “bun venit” se transformă într-o cultură mai puţin prietenoasă, de respingere. 51 la sută dintre cei intervievaţi de Infratest dimap s-au declarat neliniştiţi de valurile mari de refugiaţi. În acelaşi timp, cei care oricum au contestat-o pe Angela Merkel au devenit şi mai vocali.

Politologul Hajo Funke, profesor la Universitatea din Berlin vorbeşte despre “mulţimea stăpână”. Mai precis, el se referă la oraşul Meißen la Elba, unde limitele de demarcaţie între extremismul de dreapta şi anumite părţi ale clasei de mijloc din Germania par a se fi diluat.

protest germania 2

La aceeaşi concluzie a ajuns şi Protecţia Constituţiei din Saxonia-Anhalt. Din ce în ce mai mulţi cetăţeni renunţă la reţinerile faţă de extremiştii de dreapta, avertizează autorităţile. Sociologul Heinz Bude cataloghează acest grup social dreptul unul al “amărăciunii”, format din oameni invidioşi că statul german se ocupă de refugiaţi, în vreme ce ei trebuie să se descurce singuri. Aceşti cetăţeni fac parte din clasa de mijloc, educată, spune Bude.

Astfel de constatări dau frisoane şi politicienilor de la Berlin. Şedinţele de partid, spun unele surse din interiorul acestora, sunt din ce în ce mai emoţionale. În cadrul lor se aud multe avertismente decât în trecut şi nu puţini încep să îi întoarcă spatele Angelei Merkel. “Ne este frică de popor”, a recunoscut un politician de vază din cadrul Uniunii, conform Deutsche Welle.

Prin urmare, nu este de mirare că Pegida, o mişcare socială aflată aproape în adormire, începe să se învioreze. Ritualicele “plimbări de luni” prin Dresda şi alte oraşe aparţin trecutului. Luni, 11 octombrie, în capitala saxonă au ieşit din nou pe străzi aproximativ 9000 de persoane. Merkel a fost catalogată drept trădătoare de ţară, iar solicitanţii de azil jigniţi şi numiţi “unelte oculte”.

Citește articolul integral, aici: http://www.flux24.ro/deustche-welle-recunoaste-clasa-de-mijloc-trece-de-partea-extremei-drepte-din-cauza-migrantilor/

protest germania

 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on GERMANIA – Clasa de mijloc trece de partea extremei drepte din cauza migranților

  1. Dacă până şi nemţii cei reci s-au burzuluit, poţi să-ţi închipui ce va fi în România, când migranţii vor primi o alocaţie de stat degeaba mai mare decât salariul mediu pentru care românii muncesc pe brânci.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii