Noutăți

Fizicienii cred că au descoperit cea de-a cincea forță a naturii

În prezent cunoaștem faptul că Universul este controlat de doar patru forte fundamentale: gravitațională, electromagnetică, și forțele nucleare puternice și slabe. Fizicienii maghiari susțin că au găsit indicii care indică prezența unei a cincea forțe în Univers. În cazul în care descoperirea se confirmă, ar trebui să ne regândim modul în care înțelegem cum funcționează Universul. Dacă analizăm cele patru forțe naturale pentru o secundă, vom observa că acestea sunt fundamentul fizicii moderne, tot ceea ce putem explica în ziua de astăzi se datorează studierii lor.  
"Forţa gravitaţională are rolul de a menține planetele pe orbite, forţa electromagnetică are rolul de a ţine moleculele unite. Forța nucleară puternică este liantul nucleelor atomice, iar forța nucleară slabă ajută atomii. Aceste forțe păreau să explice fizica -  le putem observa, mai mult sau mai puțin" , scrie Ryan F. Mandelbaum pentru Popular Science .

Dovezi ale celei de-a cincea forțe au fost găsite anul trecut de către o echipă a Academiei Ungare de Științe. Aceștia au observat, după ce au propulsat protoni asupra unui eşantion de litiu-7, că există un nou tip de boson, cu o greutate de 34 ori mai mare decât cea a unui electron. Bosonii sunt particule elementare care au spinul întreg și satisfac statistica Bose-Einstein. Au fost denumiți după fizicianul indian Satyendra Nath Bose.

Deși sună extrem de interesant, dovezile au fost trecute cu vederea, până când o echipă din SUA a publicat propria lor analiză a datelor la sfârșitul lunii trecute. Echipa SUA, condusă de Jonathan Feng, profesor la Universitatea din California, a arătat că datele sunt corecte și a calculat că noul boson ar putea fi, într-adevăr, o forță fundamentală necunoscută.

Nu este pentru prima dată când cercetătorii susţin că au detectat cea de-a cincea forţă din Univers. În acest sens, există mulţi oameni de ştiinţă care consideră că în cosmos există o particulă denumită ,,foton întunecat”. Acesta ar putea transporta o nouă forţă, cu ajutorul căreia poate fi demonstrată existenţa materiei întunecate.

sursa: sciencealert.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

5 Comments on Fizicienii cred că au descoperit cea de-a cincea forță a naturii

  1. Asta cu cercetatorii ungurii e ca aia cu cercetatorii britanici.
    Si ei au descoperita ca hungurii sunt maghiari?

  2. claudia Misca // 30 mai 2016 at 17:16 // Răspunde

    M-am linistit.BOSSii pot sta linistiti.Este o forta.

  3. ATÂT TIMP CAT NIMENI NU A CALATORIT IN SPAȚIU (NU EXISTĂ DOVEZI ADEVĂRATE ) EU NU CRED IN NIMIC İNAFARA DE DUMNEZEU, BINEÎNȚELES

  4. “Gaurile de vierme” pot fi “fabricate”, pe modelul Experimentului Philadelphia, cu un modul de amplificare a unui tip de energie Dominant (in cazul amintit, campul magnetic). Se poate lasa liber experimentul, transportul prin spatiu facandu-se dupa Rezultanta (portul Boston). Se poate alcatui un modul cu tip de energie Dominant contrar si pe aceleasi frecvente. Astfel, se va realiza atragerea la “Punct fix”. Energizarea de plecare scoate Obiectul Experimentului din Planul Material in Astralul superior sau inferior (la Exp. Philadelphia, inferior; de aceea urmarile asupra oamenilor au fost nemultumitoare). La destinatie, trebuie sa se reintre in Planul Material. Astfel de deplasare “spatiu-timp” se poate face, in general, prin mecanismul de autoreglare a(l) retelei fundamentale (forta a cincea, componenta pasiva), prin cele 2 moduri de transmitere a manifestarilor energetice: 1) pe o singura vibratie universala a componentelor (primul mecanism de aureglare); 2) cumulat, pe ansamblul vibratiilor, cu efect asupra structurarilor (al doilea mecanism de aureglare). Mecanismul de autoreglare daca este accesat in conditii normale, fara interventii energetice suplimentare, va da “c”, viteza luminii (cunoscuta pentru procesele clasice). Daca se va accesa, Constant, “t-2p” (timpul 2 al particulelor initiale universale, adica pauza mecanismului de autoreglare), in functie de energia de emisie a unui eventual experiment, se va putea depasi cu mult “c”. Daca se va utiliza si spatiul dintre Galaxii, randamentul de transmisie va maxim, insa daca nu se stapaneste frecventa necesara tuturor manifestarilor materiale de a-si pastra structura, se va merge spre o dezintegrare a componentelor experimentului.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii