Noutăți

Exploziv: “35 de miliarde de euro au fost scoși din țară cu camioanele pentru a fi duși în Elveția!!!”

În urmă cu un an: Ministrul agriculturii Achim Irimescu spunea, într-un interviu pentru Ziarul Financiar, că prezenţa sa aici deranjează pentru că este o persoană care nu ia „ciubuc”: „Eu sunt omul care nu ia ciubuc, şi nu dă ciubuc! Şi asta deranjeaza!”

În același timp, Achim Irimescu face o declarație incendiară, spunând că are surse (probabil din serviciile secrete) care l-au informat că în ultimii 5 ani, începând cu epoca lui Băsescu, 35 de miliarde de euro au fost scoși din țară pentru a fi duși în Elveția!!!

Iată transcrierea dialogului reporter ZF – ministrul Achim Irimescu şi varianta audio a acestuia:

Achim Irimescu: Corupţia este peste tot, dar mă rog, scurt şi încheiem, diferenţa între corupţia de la noi şi corupţia din Vest, asta îmi explicau mie cei din Vest: acolo este… e umană, adică cei mai mulţi bani se fac cu statul, toate hoţiile mari se fac cu statul, cu bani de la buget, peste tot. Când stăinii fac o afacere cu statul şi câştigă, să zicem, un milion de euro, banii ăia nu-i duc într-o ţară străină, să-mi iau casa sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în Belgia (destinaţie generică întrucât ministrul a locuit multă vreme în Belgia – n.red.) şi fac o afacere, o firmă, o fabricuţă, şi dau şi la amărâtul ăla să mănânce o pâine. Voi scoateţi banii din ţară, şi – îmi spunea el – s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu – că aşa era atunci, nu că ar fi alţii mai procopsiţi ca alţii. Nu! Toţi sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieţii, confidenţial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia. Sunteţi atât de tâmpiţi, banii ăia produceau pentru voi, în loc să producă pentru Elveţia. Ştiţi că acum, în Elveţia, dacă pui bani trebuie să dai tu comision, nu îţi dau ei?

Interviul complet aici: Ziarul Financiar 


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

22 Comments on Exploziv: “35 de miliarde de euro au fost scoși din țară cu camioanele pentru a fi duși în Elveția!!!”

  1. Adica…hotia este scuzabila daca este”UMANA”,daca te imbogatesti ilegal
    si investesti banii in tara ta? Primeste si “amaratul” care munceste
    de-i sar capacele o paine! BRAVO, n-am ce zice!

  2. Da, UN OM caruia i se citeste pe fata CARACTERUL, de unde putem sa invatam cum sa IDENTIFICAM semenii BINEINTENTIONATI, CORECTI, DEMNI, cu COLOANA VERTEBRALA DREAPTA! Are stralucire, o luminozitate aparte care-l ridica cu mult deasupra unora dintre colegii sai tehnocrati care, la randul domniilor lor trebuie sa REFLECTEZE si sa se CONFORMEZE la problemele ACUTE ale tarii!
    Ciubucul, spaga, mita, para-ndaratu/comisioanele exorbitante din contr. de achizitii privind atribuirea de lucrari/servicii, contr. de concesiune resurse naturale/activele tarii, contr. bancare frauduloase, privatizari ilicite = mijloace prin care s-a externalizat valuta, subminat economia de stat, vandut tara buc cu buc, intr-un cuvant TRADARE DE NEAM si TARA!!! cu angajarea RASPUNDERII PENALE si CIVILE CORELATIVE si RECUPERAREA EFECTIVA a PREJUDICIULUI PANA LA ULTIMUL BANUT! VB.lui STEFAN CEL MARE: PE CAI OSTENII MEI!…stiu ei, OSTENII NOSTRI!!!

  3. Adrian Sirbu // 1 aprilie 2016 at 10:40 // Răspunde

    asa ca de 1 Aprilie….

  4. Probabil ca stiu ca vine urgia

  5. Dacă este adevărat ce zice omul ăsta, atunci Serviciile sunt de vină pentru că este de datoria LOR să vegheze.
    Dacă nu este adevărat, este vina Serviciilor pentru că este de datoria lor să informeze cu privire la toți tâmpiții ce vor funcții.

  6. Guvernarea lui Basescu???? Pai din câte știm noi , Basescu era președintele României. Poate vroiai sa spune-ți guvernarea USL , adică PNL si PSD

    • Pe cine sa informeze?? Serviciile raporteaza insa daca si seful serviciilor este mana n mana cu grupurile de interese e simplu si logic cum functioneaza: “inchide ochii ca ti umplu mana”. Amintiti va cine face numirea sefului servicilor.. Totu i acoperit.. Iar cand cineva se opune planurilor lor este simplu, eliminat!

      • In buzunarul fiecarui suflet, familii, entitati, institutii, stat exista SECRETE de toate felurile. Ceea ce tine strict de TOT SECRET asa treb sa ramana iar intre EST si VEST am supravietuit datorita faptului ca s-a vegheat vigilent, profesionist, genial!!! Aaaa, ca sunt unii descoperit de acoperiti, asta-i o alta poveste. Si-apoi cine mama ma-sii ar mai fi aflat de fraudele negociate prin cavouri, toalete, stadioane, biserici, nu mai vb de crima organizata, terorism, grupuri infractionale, tradatori de neam si tara. Care-s de-ai nostri, sange din sangele strabun, in mod cert stiu ce au de facut.

  7. Ni se confirma din dezvaluirile care se fac(ceea ce stiam de fapt) , ca statul roman este exemplul de manual al STATULUI MAFIOT PUR. Romania este de fapt o CAMORRA ridicata la ierarhia de stat , mafia fiind implicata si ramificata la toate nivelurile statului.Acest stat nu functioneaza conform definitiei unui stat normal care vizeaza printre altele:integritatea teritoriala, slujirea interesului cetateanului, apararea ordinii sociale, egalitatea intre cetateni, ci actioneaza neunitar si rapace(prin institutiile sale ),doar pt imbogatirea fara limite a unei clici(mafii) , care a pus mana ,dupa ’89 pe statul roman, cu sprijin extern. Practic, un astfel de stat nu-si merita existenta(in aceasta forma), el trebuind sa redevina cetatenilor sai in orice situatie(alegeri libere, lovitura de stat, evenimente externe, revolutie).
    Oare ce pot intelege tinerii romani cand vad acum dezvaluit la tv , modul prin care membrii celor mai inalte institutii ale statului din guvernarea CIUMEI PORTOCALII isi imparteau spagile de milioane de euro, pe cand se taiau salariile , se crestea TVA-ul,se disponibilizau oameni sau se inchideau spitale(n-am sa uit niciodata imaginea unor bolnavi in stare terminala care erau scosi pe targi,cu perfuzii si aruncati ca niste saci de cartofi in masinile Salvarii).

  8. Zorila Gheorghe // 2 aprilie 2016 at 0:48 // Răspunde

    Scot bani din țară sa li se piardă urma pentru zilele negre care cu siguranță vor veni cu scopul bine măsluite.

  9. tanti Leonora // 2 aprilie 2016 at 8:11 // Răspunde

    Maiculita, ce de-a bani! Daca erau folositi in tara, eram inaintea BUTHAN-ului! Da pe dumneata, domnule ACHIM, nu te afecteaza undele electromagnetice de la antenele gsm ca pe cei din Parlament, cica din cauza Interpoolului. Ca mai merg si eu pe la nepoti la oras si m-apuca niste migrene insotite de greturi, varsaturi, vertij si-o stare de anestezie de nu mai stiu cum ma cheama nici cu buletinu-n mana de la tot felu de aparate electrocasnice, telef inteligente, calculatoare uitate-n priza si cand dorm de zapaciti ce-s!!! Maica, la mine la tara cica ar bantui dronele, da cine le mai baga in seama cand ma prind de trunchiul unui zarzar inflorit si ma pierd in parfumul ROZZZzzz si ALBUL STRALUCITORRRRrrr al florilor de MAR de-al NOSTRU, autohton cu iz STRABUN din GRADINA MAICUTEI NOASTRE ingrijita de OM BUN !

  10. Vorba lu-i Gheorghe, uni sunt asiguratii pentru 2 generati si altii nu au un salar de 300 de euro lunar si un servici stabil intr-un domeni care sa ii faca si fata.

  11. ,,Ce Spune Adnana mai sus cu oameni cu coloana vertrebrala si cinstiti”pe 1 aprilie, da dar daca am fi fost condusi de oameni cum spui tu mai sus Romania azi ar fi avut salariul minim cel putin 500 sau 600 euro si locuri de munca in foarte multe domeni si nu sa-r fi inchis nici-un loc de munca din cele vechi.

  12. RADU ADRIAN GEORGE // 2 aprilie 2016 at 11:44 // Răspunde

    AI CAROR HOTI SUNT BANI ASTIA SI DE CE NU S-AU FACUT ANCHETE PENTRU A SE AFLA ADEVARUL . COMISIOANELE CAND ESTI INTR-O FUNCTIE NU INSEAMNA CA SUNT LEGALE ESTE TOT HOTIE .DAR LA NOI S-A FURAT SI SE FURA PREA TARE SI NU SUNT PEDEPSITI . SA FIE ADUSI BANI IN TARA SI RAHATI LUATI LA INTREBARI . CUM AU TRECUT BANI ASTIA CACI LA VAMA TE PURIFICA TARE . CU AJUTORUL VAMESILOR ,SECURISTILOR SI A SERVICILOR . IN TOATA LUMEA TREBUIE SA SE CERA CONTURILE VAGABONZILOR CARE PRIN DIVERSE METODE AU DUS BANI AFARA .

  13. nu e de mirare . am crescut ascultand radio vocea americii si Europa libera , ne-am bucurat cand am scapat de comunisti , … iar dupa 26 de ani de capitalism de dreapta , vedem si simtim cat de rau am ajuns . nu e de mirare ca peste 50% din cetateni au ajuns sa-i regrete pe comunisti . parca erau mai umani , erau atei , dar nu erau antitei . mai credeti in promisiunile politicienilor ? deci anul acesta , ca de obicei cu tontii la vot . bancile elvetiene primesc depuneri .

  14. si cum au trecut granita camioanele ???pe sus …….cand e vb de bani nu se mai tine cont de nimic …

    • prin transferuri bancare, cu gentuta, cu zburatoarele, spalat bani, finantat cu arme state aflate sub embargou, offshoruri, conturi secrete-m penele mele, trafic influenta-rambursari ilegale de tva, finantat campanii elect/lideri politici supusi interese straine de neam si tara, treaba cu adn-ul dak nu-i din sangele strabun, miliardari plimbati pe la racoare tot pe banul public, arestati la domiciliu?! plaja la sionisti-americ,cand altii in istorie au fost pusi la munci silnice,intemnitati in cond odioase,otraviti, manipulare crasa, spalare creier, regres, psihoinvolutie…iar culmea: daca deconspiri esti dgn paranoia si dac nu esti cu noi,esti impotriva noastra…sa traiesti paradisul in mijlocul iadului…ce paradox?!a fi sau a nu fi!

  15. Dragi Romani,

    A fost 1 aprilie si am innebunit cu totii …Romania a devenit un mare sanatoriu de alienati , cu nebuni in posturi de manageri.

  16. Noile dezvaluiri referitoare la scandalul PANAMA, faptul ca o sa fie cunoscute numele celor (se pare, 100 de romani…) imi dau speranta ca
    o sa fie intocmite noi dosare la DNA, o sa fie noi piste de investigatii
    iar hotia va fi data pe fata cu ceva mai mult decat o declaratie a unui
    ministru care, scuzati-ma dar aceasta e parerea mea, si-a cam dat in petic
    cu scandalul legat de producatorul autohton Bradet …ulterior a venit
    cu declaratii” bombastice ” care nu au facut altceva decat sa confirme ceea
    ce se majoritatea romanilor stiau de mult: hotia la nivel inalt, sifonarea banilor publici si otavirea populatie prin alimentatie!

    Cum nimic in acest univers nu se petrece intamplator, sa speram ca prejudiciul facut tarii va fi recuperat iar cei vinovati vor plati.

    DOAMNE AJUTA! :))

  17. Calin Manta // 16 mai 2016 at 17:48 // Răspunde

    Am spus la Revolutie/ Regele si Legionarii….au trecut 25 de ani si spun la fel !

    Altul era locul nistru in lume, disparea jaful nemarginit…
    dar la imbecili le a trebuit iliescu si cozma…
    Le am spus la tarani/ Nu votati comun istii ca nu ti avea ce minca…Au spus/E nebun doctorul….Acum dupa 25 de ani se vede cine a fost nebunul…iar ei imbecilii abia asteapta sa voteze din nou psdr ul…Asa popor/asa conducatori !..ma ia cu voma!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii