Noutăți

Eucalipții cu aur în frunze, „minerii” cu rădăcini de 40 de metri (Foto)

  •  
  •  
  •  

În urmă cu câțiva ani, cercetătorii australieni au descoperit că eucalipții cu rădăcini lungi preiau aur din depozitele subterane și îl transportă în frunze.

Rădăcinile eucaliptului pot să pătrundă mai mult de 40 de metri în pământ, într-o permanentă căutare a apei.

În 2013, un articol publicat în revista Nature Communications de o echipa condusă de Melvyn Lintern, de la Agenția de Științele Pământului și Evaluarea Resurselor din Australia, punea capăt unei dezbateri de lungă durata.

Cercetătorii se contraseră multă vreme cu privire la următoarea dilemă: cum ajung particulele de aur în frunzele eucalipților – purtate de vânt sau transportate de sevă, din rădăcini?

Cercetătorii au comparat frunzele de eucalipt din zonele de prospecțiune a aurului din vestul Australiei cu frunzele copacilor situați la aproximativ 1 kilometru distanță. De asemenea, au crescut eucalipți în ghivece, în sol cu particule de aur și în sol normal, fără aur.

S-a dovedit că frunzele eucalipților din sol cu aur conțineau particule microscopice de metal, de aproximativ opt micrometri lățime.

Particulele proveneau din pământ, preluate de sistemul radicular al copacilor. Pentru a releva prezența aurului sub un anumit copac este nevoie de analiza a cel mult 20 de frunze din coroana sa.

Fiind toxic pentru plante, aurul este transportat în extremități (cum ar fi frunzele) sau în zonele preferențiale din interiorul celulelor, pentru a reduce reacția biochimică dăunătoare…

Mai mult: Incredibilia


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii