Noutăți

Donald Trump: “Germania și Franța sunt un dezastru. Vor distruge Europa.” În replică, islamizatorii șefi ai Europei se declară nemulțumiți de alegerea lui Trump

Cunoscut ca un om slobod la gură, care spune ce gândește fără să își pună prea mult problema curtuaziei și a principiilor așa-zisei Politici Corecte (pe care o și consideră o mare nenorocire pentru USA), noul președinte american a făcut în luna septembrie o declarație care le-a stat în gât nemților și francezilor, într-o vreme în care șansele lui de a câștiga erau considerate mici.

Un adversar declarat al politicii ușilor deschise în fața imigranților musulmani, Trump spunea foarte supărat acum două luni, criticând politica Germaniei și a Franței, următoarele: Este un dezastru. Este un dezastru total, în frunte cu migrația care distruge Europa. Uitați-vă la Merkel, la ce s-a întâmplat cu ea în alegeri, este incredibil. Germania este un dezastru acum. Franța este un dezastru. Și când te uiți la rezultatele alegerilor, sunt atât  rele. Oamenii vor spune oh, va fi bine. Dar nu cred că va fi bine.”

Dacă în urmă cu două luni declarația lui putea fi trecută cu vederea, ea capătă astăzi o altă consistență. Pentru că dacă până acum, la nivel oficial, SUA, prin Obama, Hillary Clinton și păpușarul George Soros (consilierul lui Obama), susținea politica dementă prin care Angela Merkel și Francois Hollande lucrau la Planul Kalergi de metisare a populației europene prin colonizarea arabă a Europei, demersul globaliștilor care doreau acest amestec rasial menit să atomizeze identitățile etnice ale națiunilor europene este acum sub semnul întrebării. Nu mai vorbesc despre faptul că partidele patriotice, naționaliste din Europa (calificate ca extremiste de birocrații din UE) vor prinde aripi, având în politica celui mai puternic stat al lumii un model pe care liderii UE se vor feri să îl numească extremist.

Iată că alegerea lui Donald Trump strică alte jocuri antinaționale pe bătrânul continent, după ce britanicii au dat un pumn în nasul politicii UE prin Brexitul pe care l-au operat.

În acest context, reacțiile pline de nemulțumire ale liderilor Germaniei și Franței, anunță tensiuni viitoare care le vor da palpitații islamizatorilor șefi ai Europei – Germania și Franța.

Dacă evreul Hollande, președintele Franței, spunea în iunie că alegerea lui Trump ar putea fi periculoasă și ar complica relațiile SUA-UE,  după alegerea lui a declarat că trăim într-o perioadă de incertitudine…

În acelați timp, oficialii germani și-au arătat pe față ostilitatea față de noul președinte american.

Norbert Roettgen, un apropiat al lui Merkel: “Realizăm că nu ştim ce va face acest preşedinte american, dacă vocea furiei va deveni cea mai puternică persoană din lume. Geopolitic, ne aflăm într-o situaţie foarte nesigură.”

Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen: “Cred că Trump ştie că acest lucru nu a fost un vot pentru el, ci mai degrabă împotriva Washingtonului, împotriva elitelor” (Evz.ro)

Doar că, cu o popularitate tot mai mică în Germania și Franța, islamizatorii Europei se duc în mod abrupt către finalul dezastruoasei lor cariere politice, pentru că nu vor mai putea conta pe SUA ca să continue politica ușilor deschise la maxim pentru intrarea musulmanilor în Europa. Ceea ce este un câștig pentru europeni.

În concluzie, indiferent cât de demonizat a fost și este Donald Trump, indiferent de excesele lui teatrale din discursuri, cred că efectul alegerii acestuia ca președinte al SUA asupra intereselor noastre nu va fi nici pe departe atât de rău pe cât ne spun agenții Noii Ordini Mondiale din România sau de aiurea, ăia care și-o doreau pe Hillary Clinton mama mondială a multiculturalismului fără limite…

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

14 Comments on Donald Trump: “Germania și Franța sunt un dezastru. Vor distruge Europa.” În replică, islamizatorii șefi ai Europei se declară nemulțumiți de alegerea lui Trump

  1. Singura problema ar fi sa aiba soarta lui JF Kennedy… Probabil este si el constient de faptul ca deranjaza la nivel “inalt” si nu doar pe toparalnul de rand care a votat ca znobul pe hilara preoteasa.

    • ……….NU-L DUCE MINTEA PE TRUMP CA PE KENEDY….PTR A REPREZENTA UN PERICOL….EL DACA ARE BIROU PE CARE SA-SI PUNA PICIOARELE SI O STICLA DE WHISKEY ….NU RIDICA MARI PROBLEME…..!!!

  2. ma bucur ca a fost ales Trump, noi est europenii(mai ales romanii) suntem discriminati in Europa, suntem piata de munca ieftina in europa d.le Roxin, arabii si toti de cul. inchisa care vorbesc franceza si cer azil, sunt tinuti pe palme, li se da totul gratis, iar noi nu avem cum sa ocupam un job bun ca suntem romani ! sunt multe de spus, dar nici o autoritate din romania nu ne apara…. trist dar adevarat.

    • Problema Romaniei este ca este otreapa SUA! In situatia asta este normal ca europenii sa te tina ca pe un gunoi, la margine! Asa stand lucrurile, Romania este in mare pericol, caci Sistemul Securist de la noi, vandut pana acum SUA, va incerca o reorientare catre o alta putere NEDEMOCRATICA, asa cum au ajuns si SUA dupa preluarea puterii de catre gasca “globalista” odata cu GWBush, cea mai apropiata fiind Rusia! Pedaland ca niste infecti pe cartea americana, Europa se va putea debarasa de noi fara regrete, iar riscul de a fi dati la schimb Rusiei, devine maxim. Aici ne-a adus slugarnicia fata de SUA a gunoaielor de politicieni, care si acum auda ca gavaresc despre “intarirea parteneriatului cu SUA”!!! In asa hal de disperate sunt aceste scursuri.

      • …..TE INVIRTIIN JURUL COZII…IN LUME NU SINT DECIT 2 PUTERI DOMINATOARE : RUSIA SI AMERICA…PE CARE O PREFERI…IN ZONA GRI NU POATE STA NIMENI…AR MAI SI A 3 A PUTERE,CHINA DAR EA DOMINA PASNIC ,NUMERIC SI ECONOMIC…..SI ATUNCI PE CINE VREI SA SLUGARESTI PE AMERICANI SAU PE RUSI….EI …ASTA E INTREBAREA…???

        • Frectii, asta te-a invatat propaganda care impute aproape tot aerul din media romaneasca. Si, cum spuneam altadata, s-a creat si iobagul care sa creada ca trebuie sa slugareasca obligatoriu pe cineva, tu fiind un astfel de exemplu(esti ardelean?).
          Rusia nu e nici pe de parte ce-a fost. Tot ce face Rusia este sa-si apere zona limita, linia rosie peste care SUA tot vor sa calce, motivele nu o sa le mai repet aici. Rusia este in defensiva! In lumea multipolara care sta sa se nasca, Europa va fi un important pol de putere, perspectiva care a si facut ca SUA sa incerce prin toate mijloacele s-o saboteze. Rusia va accepta o colaborare cu UE fara probleme, avand China in coasta. Insa Europa trebuie sa se debaraseze de SUA cat mai repede, iar loviturile pe care le-a incasat SISTEMUL care se baza pe puterea imperiului anglo-saxon pentru a domina lumea(idee oricum iluzorie), respectiv Brexitul, razvratirea lui Erdogan si acum victoria lui Trump, au dat Europei o sansa nesperata de a se elibera mult mai curand.
          Ca orice iobag care se respecta, inghitind propaganda SUA prin reincalzirea cliseelor de anii 80, nu mai stii nici cine esti, adica european in Europa! Vrei tu sa fii sluga, sluga sa fii, dar fa-o tu si cu cine iti impartaseste preocuparea, ca nu tot romanul e in halul asta.

      • Parteneriatul cu SUA ne dă o șansă de a nu fi sub cizma rusă. Fără acest parteneriat, lipsiți de sprijinul unei superputeri, înseamnă să fim victimă sigură a dominației ruse. Îndemnul de a nu fi parteneri cu SUA vine chiar de la cel care ne vrea lipsiți de orice sprijin, iar acesta este Putin și Rusia. Rușii sunt cunoscuți prin puterea lor de manipulare; sunt ca niște lupi în blană de oaie. Iată de ce nu cred în ”oile” care se plâng de americani.

    • ………..SI DACA AVENIT TRUMP LA CASA ALBA ,ROMANII NU VOR MAI FI DISCRIMINATI…????…

  3. Toti pionii si cozile de topor ale SUA, care au functionat astfel ca slugi ale SISTEMULUI, trebuie eliminate de urgenta!
    Sper ca Trump sa se tina de cuvant si sa mute cizma americana din Europa.

  4. ………….DA …MUTA CISMA AMERICANA DIN EUROPA SI VIN RUSII SI PUN CISMA…CREZI CUMVA CA CISMA RUSEASCA E MAI COMODA…???

  5. Nu inteleg de ce trebuie sa alegem intre doi monstri ?

  6. mars bai Carianopol ! hai sictir !

  7. Trump e un nenorocit ce nu e bun de presedinte. Dar in acest caz, are dreptate.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii