Inventatorul Internetului spune că giganţii tech GOOGLE și FACEBOOK ar trebui fărâmiţaţi
Adevarul.ro: Giganţi tech precum Facebook sau Google au devenit atât de dominanţi încât ar putea fi nevoie să fie fărâmiţaţi, cu excepţia situaţiei în care ar apărea alţi competitori ori dacă supremaţia lor s-ar reduce, a declarat Tim Berners-Lee.
Berners-Lee, specialistul care a inventat Internetul în 1989, a spus că este dezamăgit de situaţia curentă al lumii virtuale, referindu-se în special la scandalurile privind abuzul datelor cu caracter personal şi folosirea reţelelor sociale pentru a răspândi ură. Începând cu anii ’90, revoluţia digitală a generat o serie de companii tech americane care combinat, au acum o putere financiară şi culturală mai mare decât majoritatea statelor suverane, relatează The Guardian. Apple, Microsoft, Amazon, Google şi Facebook au un capital combinat de piaţă de 3.7 trilioane de dolari, care este egal cu PIB-ul Germaniei de anul trecut.
Berners-Lee a declarat pentru Reuters că „ceea ce se întâmplă este că ajungi cu o companie care să domine un domeniul, astfel încât nu apare nicio altă alternativă pentru a sparge lucrurile. Există pericolul unui monopol”.Acesta a cerut prudenţă, explicând că viteza de inovare în tehnologie şi în schimbarea trendurilor ar putea în cele din urmă să lase în urmă multe dintre cele mai mari firme. (Citește mai mult: Adevarul.ro)
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu