Noutăți

De Crăciun PSD-ul ne aduce Guvernul lui Alah. Tot de Crăciun, în 1989, părinții PSD-ului îl împușcau pe Ceaușescu. Tradiția „respectării” Crăciunului se păstrează!

Astăzi se împlinesc 27 de ani de la ultimul discurs public al dictatorului Ceaușescu, eveniment care avea să aducă sfârșitul regimului său. Nu însă și al comunismului în România.

Mulți dintre noi ne amintim cum, în acele zile, gașca de comuniști care a confiscat revolta populației și a transformat Revoluția în Lovitură de Stat, s-a dat peste cap să îl elimine pe Ceaușescu, pentru că dacă ar fi rămas în viață și ar fi fost judecat, puciștii care au luat puterea ar fi fost deconspirați.

Că l-au împușcat pe Ceaușescu și pe sinistra lui soție din aceste motive este un aspect grav pentru care Iliescu și gașca lui ar trebui să plătească la un moment dat. Gravitatea faptei este însă cu atât mai mare cu cât i-au executat pe Ceaușești în chiar ziua de Crăciun, pe 25 decembrie 1989, într-un dispreț total față de sărbătoarea Nașterii lui Iisus și a sărbătorii Crăciunului. Execuția, una ritualică, și-a propus să sfideze națiunea română, marcând începutul perioadei celei mai mari spolieri a românilor din toată istoria lor.

Foștii comuniști, transformați peste noapte în democrați, încă colcăie prin PSD, dar și prin alte partide, mai mult sau mai puțin istorice. Și poate tocmai de aceea, în spiritul acelei sumbre tradiții inițiate de părinții PSD-ului, astăzi noii lideri ai partidului le-au făcut un alt tip de surpriză românilor, tot de Crăciun: au oferit unei țări cu peste 90% creștini un prim ministru musulman, deși toată campania au marșat pe ironii la adresa „străinilor” Cioloș „Julien” și a lui „Klaus” Iohannis, asigurându-și votanții că e vremea ca România să fie condusă de etnici români

În acest context bătaia de joc și sfidarea votanților PSD prin propunerea doamnei Sevil Shhaideh pentru postul de prim ministru nu este decât confirmarea faptului că politica este o mare curvă și că PSD-iștii au abonament la bordel de la înscrierea în partid.

Că ne place sau nu, acest Crăciun este cel care aduce în România, cu suportul PSD-ALDE,  GUVERNUL LUI ALAH, Sevil Shhaideh urmând să jure credință României cu mâna pe Coran!

Adrian Albu

Trucaj foto: Academia Cațavencu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

6 Comments on De Crăciun PSD-ul ne aduce Guvernul lui Alah. Tot de Crăciun, în 1989, părinții PSD-ului îl împușcau pe Ceaușescu. Tradiția „respectării” Crăciunului se păstrează!

  1. Basescu a facut politica si inainte de 89 si toata perioada de dupa; acum este mare aparator al tarii de mafia psd.;) Petre Roman a fost unul din pionii de baza ai cedarii suveranitatii Romaniei catre multinationale si entitatile oculte din europa si restul lumii; acum este membru de vaza al PNL-ului care vrea sa ne apere de mafia psd. 😉 Mugur Isarescu, inca din anul 1990, trimitea la banca mondiala si FMI scrisoare, prin care punea Banca Nationala la picioarele acestor entitati financiare, despre care acum se dovedeste clar ca au falimentat continente intregi ! Dar voi…. vedeti doar mafia psd… Vai, de impartialitatea voastra !!!!

    • Dar cine vrea sa faca guvern zilele astea? Nu PSD-ul? Nu e normal sa se puna tunurile pe ei, mai ales ca sunt motive,slava Domnului! Daca facea PNL guvern,atunci era normal sa se discute despre PNL.Am logica in ce spun? Si atunci,unde e lipsa de impartialitae?

  2. Madame asta nu este cumva una si aceeasi persoana care, impreuna cu Ponta si cativa oameni „de bine”, a facilitat alocarea terenului din capitala pentru construirea mega-moscheii? Dupa nume pare aceeasi…

  3. …prostituata de lux…c’urvele dau tuturor!Prostituatele de lux,numai celor care isi permit pretul!Grija mare cu strutii,podeaua ramine ,totusi,din beton…

  4. Intelepciune sa avem pentru a ne apara cugetul de ura si venin. Au muscat din noi, vor musca mai adanc de ne va da sangele, dar tu sa ramai drept credinta sa fie caluza noastra. Vremurile vor judeca.

  5. Deocamdata, mie doamna mi-a facut o impresie buna. Eu, nu cunosc in PSD o persoana mai de incredere decat ea, iar in restul gastilor pnl-iste si si a celorlalti… nici atat

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*