Noutăți

De ce este bine să vezi răsăritul soarelui în fiecare zi și când se respectă sărbătoarea lupilor?

71651_petru-pavelSânpetru de vară marchează miezul verii agrare și perioada secerișului. Sânpetrul de Vară, a preluat data din Calendarul creștin și se sărbatorește de ziua Sfinților Petru și Pavel, pe 29 iunie.

În Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărțit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. În tradiția populară Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. În vremurile vechi, când oamenii erau foarte credincioși, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau insoțit de Dumneze. Adesea, Dumnezeu îl consulta la luarea unor decizii.

În povestirile și snoavele populare Sânpetru este un om obișnuit: se îmbracă în straie țărănești; se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor și, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic și bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer unde îi incredințează porțile și cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cerești, împarte hrana animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunți prin topire și a deveni mai puțin periculoasă. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopții, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut “sfânt” al Calendarului popular. Importanța sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paștelui, Postul Crăciunului și Postul Sântămăriei, are număr variabil de zile. Local, sărbatoarea era anunțată de anumite repere cosmice și terestre: apariția licuricilor, amuțitul cucului, răsăritul constelației Găinușei și altele.

5527_p17ncerg4thivtih4cj1itq1o4ba
Tradiţii

În tradiţia populară, până în acestă zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

Se spune că cine se scoală de dimineață, în fiecare zi de post, ca să vadă răsăritul Constelației Cloșca, va avea tot anul parte de bine și i se vor împlini toate dorințele.

zanele-zalaului-in-holdele-de-la-cricau
Tot tradiția spune că, pe durata postului, femeile nu au voie să lucreze în casă pentru că e vremea când trec ielele și strâmba trupul femeii pe care o găseste lucrând. Tot în aceste zile, la țară, există obiceiul ca mamele să lege la gâtul fetelor usturoi sau pelin, ori să le pună aceste plante pe tălpi, pentru a nu le fi zăpăcite mințile de către iele. Până la Sânpetru,  femeile nu aveau voie să manânce  mere, iar femeile bătrane trebuiau să aștepte până la Sântilie.

De Sânpetru de Vară, spune că privighetoarea și cucul uită să mai cânte, fiindu-le teamă să nu fie auziți de către acesta.

Săebătoarea de Sânpetru, este una dintre cele mai potrivite pentru a scăpa de blestemele de peste an. Dis-de-dimineață se merge la biserică să se facă rugăciuni împotriva farmecelor și duhurilor rele. Pentru că blestemele venite din partea cuiva care a dorit să-ți facă rău intenționat să nu-ți mai tulbure liniștea, trebuie să-ți purifici casa și membrii familiei stropindu-i cu puțină apă sfințită luată de la biserică.

Surse: AMPress, crestinortodox.ro, muzeultaranuluiroman.


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii