Dac-ar veni un cutremur major, n-am avea nici măcar unde trata răniții. Cum așa? Trei din zece spitale prezintă risc seismic sporit!
Țara noastră a fost adusă într-o asemenea situație, încât nu trece o zi fără să afli câte una gravă. Acum a apărut altă știre: că nu ne putem bizui nici măcar pe clădirile spitalelor. Și că o parte dintre unitățile spitalicești ar putea fi doborâte, în caz de cutremur, la primele unde seismice mai puternice.
Mai demult, ministrul sănătății spunea că opt din zece spitale ar trebui să fie închise, de s-ar ține seama cu strictețe doar de litera legii, nu și de zecile de mii de pacienți care astfel ar rămâne în voia soartei.
Zilele trecute, ministrul sănătății a adus în atenția opiniei publice o realitate tulburătoare, alarmantă. Pe român, sărmanul, nu prea îl mai șochează nimic. A văzut și a auzit de toate, la viața lui! Totuși, nu poate rămâne impasibil la grava constatare că, din zece spitale publice, trei își desfășoară activitatea în clădiri care prezintă un nivel de risc seismic I și II.
Acest ministru ar trebui felicitat. A avut onestitatea de a dezvălui grava situație pe care alții au ascuns-o și au pasat-o succesorilor. Cu privire la sistemul de sănătate s-a ascuns gunoiul sub preș. La rândul ei, armata țării a fost neglijată, în ideea că ne vor apăra alții. Iar când vine dezastrul – cutremurul sau războiul, te trezești că nimic nu funcționează!
Săptămâna care urmează sunt așteptate rezultatele unui studiu privind situația reală a unităților medicale vulnerabile la seisme. Atunci vom vedea dimensiunile reale ale dezastrului. Vă dați seama în ce situație suntem? După 25 de ani în care n-a fost vreun cutremur catastrofal și nici război, la noi e dezastru. Zici că peste țară s-a năpustit un roi de lăcuste lacome, care de 26 de ani n-o lasă să se dezvolte.
La întrebarea de ce nu s-a investit până acum în spitale, răspunsul e unul previzibil. Se spune că nu-s bani! Bine că-s bani pentru înlocuirea bordurilor și a pavelelor din marile orașe la fiecare 2-3 ani. Sau pentru construirea unor așa-zise monumente de artă modernă, de fapt niște kitsch-uri odioase. Sau pentru construirea de săli de sport în comunele în care mai trăiesc câteva sute de bătrâni, tinerii fiind plecați toți să robotească prin Vest. Sau pentru construirea de terenuri de fotbal în pantă. Sau pentru salariile imense ale unor demnitari și înalți slujbași publici care dorm în posturi.
Oameni buni, priviți adevărul în față! În vistieria statului nostru este imposibil să nu existe bani, pentru că fiscalitatea din România este împovărătoare și asta o simte fiecare cetățean. Din câștigurile lunare ale fiecărui „om al muncii” statul încasează jumătate, ca să nu mai punem la socoteală TVA-ul pe care-l scoți din buzunar, vrei nu vrei, la orice produs cumpărat. Cum să nu fie bani, în vistieria statului?! Bani sunt, dar n-ajung unde trebuie. Până nu introducem pedepse draconice pentru administrarea cu rea-credință sau neglijență a banului public, România nu va ieși la lumină!
Dacă s-ar abate peste noi un cutremur cu o magnitudine de 7,9-8,2, precum cel din toamna lui 1802 (seism vrâncean ce a fost simțit pe tot continentul și a durat două minute și jumătate), ce s-ar întâmpla cu acele spitale având risc seismic I și II?
Unde vor fi tratați răniții, dacă jumătate dintre aceste spitale șubrede se vor prăbuși? Cumva în vilele și-n casele de vacanță ale celor care au prăduit banul public?
Autor: Tomi Tohaneanu
Imagini: www.reference.com, www.clairepain.com
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu