Noutăți

Cu astrofizica din Maramureş în Statele Unite ale Americii! Românul dorit de 6 universități de prestigiu din lume

paulPaul Draghiş din Baia Mare a participat prima dată la o olimpiadă internaţională în clasa a VIII-a, dar aceasta nu a fost şi prima calificare. Această reuşită a avut-o încă din clasa a VII-a, de la prima participare la olimpiadă, însă nu i s-a permis să se prezinte la concurs. ”Prima olimpiadă internaţională a fost cea din Kazachstan, când am obţinut argint, în 2011. Eram în clasa a VIII, dar nu a fost o ‘veste’ chiar aşa mare când am aflat că m-am calificat, pentru că eu mă calificasem şi în clasa a VII-a, în primul an de participare. Din păcate, atunci nu am putut să particip pentru că nu aveam vârsta de participare conform regulamentului. Am fost destul de dezamăgit atunci, însă a fost mai bine aşa, pentru că eram sigur că anul următor voi avea mai multe şanse să iau un premiu mai bun”, îşi aminteşte Paul într-un interviu acordat ziarului Adevărul…
646x404
De atunci a obţinut numeroase medalii de aur şi argint la olimpiadele internaţionale de astronomie şi astrofizică, a fost acceptat la şase universităţi de prestigiu din lume dintre care a ales Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii, la care va studia începând cu această toamnă. De subliniat este faptul că cele două materii nu se predau în şcolile din România, decât în centrele de excelenţă, unde Paul a studiat din clasa a VII-a. ”Am mers mai întâi din curiozitate, dar în timp am observat că-mi place, mă descurc, aşa că am continuat să mă pregătesc constant”, povesteşte el.

olimppici-baia-marePaul s-a decis să-şi încerce norocul la o universitate din străinătate. A aplicat la mai multe, pentru a-şi mări şansele. Spre surpriza lui, însă, toate cele şase universităţi la care şi-a trimis CV-ul l-au acceptat. Trei dintre acestea sunt în Marea Britanie, UCL, Manchester şi Nottingham, Jacobs University din Germania, Bremen şi altele două în SUA, Stanford şi Purdue University. El a ales Universitatea Stanford. ”Recunosc ca a fost o surpriză pentru mine că am fost acceptat în aşa de multe locuri. Mă aşteptam să fiu acceptat la mai multe, dar nu chiar la toate. Înainte de a aplica am dat un examen SAT, un examen american pe care ei îl consideră ca şi un examen de Bacalaureat. Acum ei nu îmi mai cer nota de la Bacalaureat, pur şi simplu îmi cer mediile de la finalul anului, ca să se asigure că nu am rămas repetent”, spune Paul.

stanford
Universitatea Stanford este astăzi considerată a fi una dintre cele mai prestigioase şi se află printre primele locuri în topul celor mai performante universităţi din lume. UCL (University College London), la care Paul a renunţat, are o reputaţie similară cu Oxford şi este considerată în topul celor mai bune universităţi din Regatul Unit. Manchester University este, de asemenea, o universitate de prestigiu, fiind cea mai mare din Marea Britanie.
surse: b1.ro, adevarul.ro, ziarmm.ro

Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

1 Comment on Cu astrofizica din Maramureş în Statele Unite ale Americii! Românul dorit de 6 universități de prestigiu din lume

  1. Felicitari foarte frumos pacat ca pleaca toti oamenii buni din tara …

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii