Noutăți

5.000 de români au umplut o peșteră din Munții Poiana Ruscă. Ce s-a petrecut? VIDEO

De 35 de ani, în Peştera Româneşti din Munţii Poiana Ruscă (în judeţul Timiş), are loc un concert inedit. La evenimentul de duminică au participat în jur de 5.000 de persoane.

La aniversarea celor 35 de ani de concerte în Peştera Româneşti, duminică, 27octombrie, a concertat orchestra Operei Naţionale din Timişoara. În 1984, când a avut loc primul concert, iar mai apoi mulţi ani după Revoluţie, se putea merge cu maşina doar până în satul Româneşti (aflat la aproximativ 100 de kilometric de Timişoara). De aici urma un drum de două ore, pe jos, pe poteci, până la peşteră. Modernismul a ajuns însă şi în Munţii Poiana Ruscă. Cam trei sfert din drum a fost asfaltat.

Cu ocazia concertului, maşinile cu proritate (ale organizatorilor, tehnicienilor, speologilor, artiştilor, oficialităţilor, invitaţilor, comercianţilor, poliţiei etc.) au putut ajunge în parcare amenajată într-o poieniţă. Unii au înaintat cu maşina şi pe drumul de pământ.

Şi în acest an, Peştera Românieşti s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Aproape 5.000 de persoane au urcat la peşteră pentru a vedea concertul. Mulţi nu au mai putut intra, alţii au preferat să facă o plimbare doar până în zona gastronomică. Anul acesta a concertat Orchestra Operei Naţionale din Timişoara, dirijată de Peter Oschanitzky, alături de mezzosoprana Gabriela Varvari, baritonul Dan Patacă şi concert maestrul Ovidiu Rusu. Au fost compoziţii de Mozart, Strauss, Kalman, Stolz şi alţii.

Citeste mai mult: adev.ro/q01nru


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii