Cunoaste lumea

Noutăți

Cultura muzicală în Bucureștii epocii moderne

  •  
  •  
  •  

Începuturile formării unei culturi muzicale în perioada modernă i se datorează în cea mai mare parte poetului și compozitorului Anton Pann.

Între 1850 și 1852, acesta a publicat în șase broșuri lucrarea „Spitalul amorului” sau „Cântătorul dorului”, lucrare compusă din 176 de melodii, dintre care unele grecești sau turcești, autohtonizate.

Un alt pas important în dezvoltarea culturii muzicale l-a constituit deschiderea, la 6 octombrie 1864, a „Conservatorului de Muzică și Declamațiune”, actuala „Universitate Națională de Muzică”.

De asemenea, tot în această perioadă, apar tipărite sub egida „Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice” cele cinci caiete de „Melodii române”, compuse de Alexandru Berdescu, precum și „Marșul triumfal” de Fr. Gackstatter, dedicat domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Pe 29 aprilie 1868, din inițiativa unui grup de muzicieni, în frunte cu Alexandru Flechtenmacher şi Eduard Wachmann se înființează „Societatea Filarmonică Română”, urmând ca în februarie 1888 să fie inaugurat Ateneul Român, recunoscut ca simbol al culturii naționale încă de la acea vreme.

Din 1872 compozitorul și dirijorul George Stephănescu va deveni profesorul catedrei de canto a Conservatorului, unde va desfășura timp de patru decenii o prestigioasă activitate, deschizând noi oportunități pentru formarea artiștilor de operă și răspândire a muzicii culte.

În 1875, sub directoratul lui Ion Ghica, George Stephănescu devine maestru-compozitor și director al orchestrei Teatrului Național, contribuind la introducerea spectacolelor de operă și operetă pe scena teatrului.

Vor fi aduse în fața publicului atât repertorii muzicale cu lucrări românești, cât și străine.

Printre cele românești se numără „Sânziana și Pepelea”, text de Vasile Alecsandri și muzică de George Stephănescu, „Hatmanul Baltag” de Ion Luca Caragiale și Iacob Negruzzi pe muzica lui Eduard Caudella, dar și „Lampa fermecată”, piesă pusă în scenă pe muzica lui Eduard Wachmann.

Dezvoltarea culturii muzicale bucureștene în perioada epocii moderne se datorează și Societății corale „Carmen”, înființată la 1 iunie 1901 de un grup de iubitori ai muzicii, în frunte cu compozitorul D. Kiriac.

Inițial corul era compus numai din bărbați, apoi s-a transformat într-un ansamblu mixt și a cultivat, îndeosebi, muzica populară. De asemenea, compozitorul D. Kiriac a realizat și o vastă operă componistică, scriind melodii pe versurile poeților români, în special ale poetului Mihai Eminescu.

Deși condițiile în care s-a dezvoltat arta muzicală au fost grele, prin pasiunea și talentul artiștilor lirici, interpreților și compozitorilor s-au creat opere de o valoare inestimabilă.

Numele lui George Enescu, deși atât de strâns legat de viața muzicală a Bucureștilor, unde a trăit și a susținut nenumărate concerte, a depășit, datorită geniului său, granițele țării, intrând în panteonul muzicii universale, ca interpret, compozitor și dirijor.

Text: Andreea Mâniceanu

(Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Varstelor)

Bibliografie: 

Florian Georgescu (redactor responsabil), Dan Berindei, Alexandru Cebuc, Paul Cernovodeanu, Petre Daiche, Ștefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Șerban, „Istoria orașului București”, Volumul I, Muzeul de Istorie a orașului București, București, 1965; Weinberg, „Momente și figuri din trecutul muzicii românești”, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, București, 1967; Iuliu I. Roșca, „De prin București. Muzica la sfârșit și început de secol (1882-1904), Editura Muzicală, București, 1987; Mihail Gr.. Poslusnicu, „Istoria musicei la români. De la Renaștere până în epoca de consolidare a culturii artistice”, Editura Cartea Românească, București, 1928.

Foto: Ateneul Român, 1901; Sursă: https://www.fotoshooting.ro/…/ateneul-roman-1901-carte…/


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii