Noutăți

Comoară dacică descoperită în Dâmbovița, pe 28 decembrie 2018

Mare agitație, vineri 28 decembrie 2018, în județul Dâmbovița. Căutătorii de comori înzestrați legal cu detectoare, au găsit mai multe obiecte dacice extrem de valoroase. Cei doi bărbați au luat la rând, fără prea mari speranțe, câmpurile din jurul satului, în ideea de a face și puțină mișcare după sărbători. Dar, detectoarele le-au dat semnalul mult așteptat, iar ei au săpat… Astfel, 17 monede dacice și o brățară au fost descoperite în zona satului Mărginenii de Sus (comuna Dărmănești). Toate au fost predate imediat la Primăria din localitate, urmând ca după 3 ianuarie 2019 acestea să ajungă la Direcția de Cultură a județului, conform procedurii legale. Monedele au fost identificate ca didrahme dacice de tip Vârteju-București, scrie „Gazeta Dâmboviței”.

Monedele par a fi anterioare ocupației romane. Astfel de tezaure s-au mai descoperit în județul Dâmbovița, la Urseiu și Adânca. Nici unul din tezaure nu a avut, însă, și bijuterii. Conform muzeografului Irina Cârstina, chestionat pe acest subiect de către „Gazeta Dâmboviței”, descoperirea este fascinantă, mai ales că în ultimii ani nu au mai fost descoperite tezaure dacice în județ. Rămâne ca specialiștii să se pronunțe asupra tezaurului, la momentul preluării acestuia.

Valoarea istorică a unui tezaur este dată și de identificarea precisă a locului descoperirii, pentru plasarea sa într-o cronologie corectă. Descoperirea va fi verificată și de polițiști, sub aspectul legalități.  Posesorii de detectoare pot căuta metale doar în afara sit-urilor arheologie. În satul Mărgineni există un sit arheologic inclus în Repertoriul Arheologic Național – o necropola tumulară din epoca bronzului. Rămâne de văzut unde au fost găsite monedele și dacă se poate reconstitui povestea acestora.

Localitatea în care a avut loc descoperirea, a aparținut pe rând județelor Prahova și Dâmbovița, la granița cărora se situează, astăzi fiind unul din cele două sate (Dărmănești și Mărginenii de Sus) ce aparțin comunei Dărmănești, făcându-se văzut trecătorului la 20 de kilometri de Ploiești și 30 de kilometri de Târgoviște. Atestat documentar la 27 mai 1510, cu 104 ani înainte de satul Dărmănești, satul Mărginenii de Sus a fost strâns legat până la sfârșitul secolului al XIX-lea–începutul secolului al XX-lea de familia boierească Constantin Cantacuzino.

Conf. Univ. dr. George V Grigore
Surse:
b1. ro, gazetadambovitei.ro


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii