AIM radionica curs online

Noutăți

Ce rol are Merkel în proiectul Mega Moscheii din București?!

Chiar dacă proiectul este mai vechi și îl are erou principal pe fostul prim ministru Victor Ponta (unele voci spun că nici Băsescu nu este străin de acesta, deși acum se declară un opozant înfocat) și chiar dacă astăzi ștafeta multiculturalismului nivelator este purtată cu inconștiență de Iohannis (un alt susținător al construirii ei), în spatele acestor manevre se află politica lui Merkel.

Ori, este evident că președintele nostru este mai mult al… altora, dovadă stând nenumăratele decizii pe care le-a luat și care nu slujesc nici adevărul, nici interesul românilor. Obediența lui Iohannis față de politica lui Merkel poate fi unul dintre motivele pentru care Klaus se face frate cu dracul, chiar și când nu are de trecut vreo punte!

În cotextul dezastrului imigraționist încurajat de Merkel în mod iresponsabil, Turcia a reușit să șantajeze Europa cum a vrut, obținând aproape tot ce și-a dorit. Cine ne poate garanta că Mega Moscheea din București nu este una dintre “micile” dorințe ale lui Erdogan pentru a fi mai eficient în diminuarea asaltului arab asupra națiunilor europene?

În orice caz, toxicitatea viziunii lui Merkel, care se dovedește de la o poștă a fi una antieuropeană, l-a infectat se pare și pe Iohannis, cel care a trădat de mult România lucrului bine făcut! A gira public construirea unei Mega Moschei în București, la o zi după atentatele de la Bruxelles, nu poate fi decizia unui om responsabil. Poate fi însă decizia unui om care pupă pantoful cancelarei…

Privind în istorie, nu trebuie să ne așteptăm la nimic bun din partea Germaniei; o Germanie care a distrus Europa de două ori în cele două Războaie Mondiale, care ne-a și vândut lui Stalin în cel de-al doilea și care, astăzi, este pe punctul să distrugă Europa pentru a treia oară, prin islamizarea ei!

Pe cât punem pariu că Merkel va felicita România pentru construirea Mega Moscheii, dacă românii se vor dovedi niște babe și vor permite ca acest lucru să se petreacă? De ce ne va felicita? Pentru că obiectivul unei moschei în toate capitalele europene se pare că face parte din fișa postului Angelei. Noua Ordine Mondială nu se poate impune dacă nu se demolează ceea ce există; iar statele națiune sunt un obstacol major în calea acestui vis bolnav, așa că trebuie destabilizate. Arma momentului se numește islamizare!

Pe Iohannis nici nu îl mai iau în calcul… El este doar o butaforie!

Daniel Roxin
http://daniel-roxin.ro/


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

17 Comments on Ce rol are Merkel în proiectul Mega Moscheii din București?!

  1. Se impune organizarea unor manifestatii de strada in toata tara, altfel nefiind o rezistenta hotarata mai pe sest , mai pe fata , mai cu tot felul de subterfugii o sa ne trezim cu moscheea realizata si atunci chiar n-o sa mai putem sa ne opunem . Nu stiu o alta forma prin care sa ne aratam totalul dezacord si care sa miste din temelii aceasta clasa politica care cu tot dezacordul nostru ne conduce spre dezastru .

  2. Abrudan Eugenia-Oradea // 30 martie 2016 at 16:15 // Răspunde

    Petitie impotriva cotelor de migranti si a unei mega-moschei in Bucuresti
    https://www.petitieonline.net/petitie/48114146
    Semnati si distribuiti, daca va pasa!

  3. in tara cu aproape suta la suta crestini , din care peste 80 la suta ortodocsi , impunerea MEGAmoscheei , nu poate fi asimilata decat dictaturii . acesti neoameni care ne conduc slujesc doar minciuna si tatalui minciunii ,ei fiind deja posedati . locul tatalui minciunii si slujitorilor lui este JOS.

  4. Uitati-va la fetele lor…doi ANTICRISTI!
    Ar trebui trimisi in IAD…acolo le este locul!

  5. Un ofiter german, de rang inalt, participant la cel de-al doilea razboi mondial, (campania din Rusia), intrebat fiind cine crede ca sunt cei mai buni soldati din lume, a raspuns: “romanii, de departe, dupa cei germani, desigur”.

    Acuma, ma gandesc ca nici nu e greu sa fii cel mai bun soldat din lume, “dupa cei germani, desigur”, cand stii ca te bati pentru Adevar… Sigur ca si ceilalti soldati din lume se bat pentru adevar, doar ca adevarul lor e cu “a” mic.

    Asa ca… om trai si om vedea.

    Imi pare rau ca nu-mi mai amintesc numele ofiterului german.

    Daniel,
    Foarte bun articolul! Felicitari!

  6. Incepe sa fie tot mai clar ca, Romania este impinsa sa devina intr-un timp cat mai scurt, tara lui “Ali Baba si celor 40 de hoti”(sunt de fapt mult mai multi, incluzandu-i si pe politrucii nostri).Cred ca s-ar rascoli in mormintele lor, toti marii domnitori,ostasii romani eroi, preotii bisericii noastre ortodoxe, mosii si stramosii nostri, daca ar avea loc un astfel de sacrilegiu.

    • Ciumac Stelian // 23 mai 2016 at 14:20 // Răspunde

      Da !De fapt cei 40 de hoti au si aparut,sa dea Domnul sa fie doa numai ei !Alde Ali Baba pretind ca sunt multi care pretind1 Si Ponta, Si Tariceanu,care se tot gudura sa fie nu 3 ci primul in stat,si petre roman,si isarescu si mai multi care pretind ca dupa secole de trecere ale inaintasilor pe aici pretind ca asta-i TARA lor ! OPRITI_VA, !!!

  7. Pentru inceput dragilor, semnati si distribuiti petitia
    cunostintelor voastre.

    Trebuie SA LUAM atitudine! Cred ca s-ar impune si un referendum national
    in privinta moscheii …sa se respecte dorinta poporului roman!

  8. Noi, salasluim pe-aceste meleaguri de veacuri convietuind in buna PACE cu toate natiile lumii. Ne-au cotropit care cum au vrut, au atentat la filele din cartea ISTORIEI noastre incercand sa fure manualul cu totul, ne-au introdus elem lingvistice straine de neam, obiceiuri, traditii, sarbatori de genu celei cu dovleaku (celtica la baza) ca sa ne apropie de coarne, vrajitoare, vampiri, chiar si in gluma plansa la gradi copiii se bucura de manif “steag fals”= sa invatam sa ne vampirizam de mici! Nu suntem sovini, xenofobi, rasisti! Manifestam compasiune fata de acei refugiati femei, coiii, batrani, tineri izgoniti din tara lor, insa pericolul consta in fenomenul extremist, scapat de sub control mai mult sau mai putin intentionat precum virusii, bacteriile, microbii, alim modific genetic ca arma biologica de ucidere in masa lent si progresiv. Nu-i STRIGATOR LA CER ca se aloca fonduri pt intretinerea/sustinerea imigrantilor, iar pt ai nostri sinistrati, defavorizati nici vorba cea blanda n-o mai avem? Sa facem hora cu extremistii in locul fratilor nostri de peste Prut, de acelasi sange, acelasi material genetic ancestral?! Sa fie Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!!!
    Unde ne sunt mintile? Dar inimile? SUFLET mai avem ?!

    Solutii exista: petitii, referendum, NEGOCIERE DIPLOMATICA si STRATEGICA!
    PACE! ” Pacea Mea o las voua, Pacea Mea o dau Voua”, ne povatuieste Iisus

  9. De bun augur ar fi sa reanalizeze si situatia juridica in ce priveste tezaurul cu vecinii nostri, in considerarea legilor sacre daca intr-adevar ne dorim PACEA, LUMINA, IUBIREA, eliberarea din captivitatea care ne-a inrobit.
    Tot fluturam ca LUPTAM pt PACE, VIATA, LUMINA, EVOLUTIE PASNICA pe TERRA, dar faptele demonstreaza contrariul: conflict, razboi si psiho-involutie a speciei umane.
    Sa TRAIM PACEA, VIATA, LUMINA, IESIREA DIN CAPTIVITATE, INDUMNEZEIREA! Numai astfel se echilibreaza raportul de forte, energetic in simetria sacra universala “Precum in Cer asa si pe Pamant!”

  10. Domnul Presedinte trebuie pichetat la Cotronei.

  11. Istoricii lumii, izvoarele/artefactele istorice au demonstrat ca hunii un neam de sorginte turca iviti dintr-o lume straina denumiti si “Cavalerii Apocalipsei” au mancat odata din inima Europei facand prapad peste tot pe unde au trecut. ISTORIA SE SCRIE SI SE CORECTEAZA DIN MERS in acord cu vremurile prezente, in conditii civilizate centrate pe omul evoluat, educat, intru respectarea LEGII DE DREAPTA CREDINTA profetita in egala masura atat de Mahomed prin Legea mahomedana distincta de islamism= doctrina de stat de acaparare si violenta, cat si de Iisus si toti initiatii, maestrii si inteleptii lumii! PACE!
    In greaca veche APOCALIPSA inseamna REVELATIE,intr-o alta interpretare: UN NOU INCEPUT fondat pe temelia raului care se sfarseste, un gand, o vorba, o fapta, un ciclu evolutiv, o era care apune din nepotrivire cu acea curgere in rezonanta cu noile energii, geo-strategii.

  12. Adevarat, deo: traim timpurile Apocalipsei/REVELATIEI/=UN NOU INCEPUT

    Cred ca ne-am luminat cu totii …aici pe site s-au spus atatea adevaruri incat si orb sa fii capeti VEDERE. Sa facem ce trebuie fara a cadea in extremism religios.(sa nu facem pe plac dusmanilor acestui neam, papusarilor care trag sforile din umbra)
    Petitie, referendum , negocieri, totul pasnic …

    intunericul NICIODATA nu va birui LUMINA!

  13. Daca romanii ar arata rezistenta, atunci nu ar avea cum sa se construiasca. Daca autoritatile romane nu asculta, trimiteti direct la ambasada/consulatul turciei mailuri in care va aratati impotrivirea : Bukres.be@mfa.gov.tr
    fahri.konsoloslugu_turkiye@vitacom.ro
    embassy.bucharest@mfa.gov.tr
    Adrian.butuca@moldomobila.ro
    consulate.constanta@mfa.gov.tr

    • Cu tot respectul, puteti trimite Turciei atâtea emailuri câte vreti, Turcia îsi urmareste propriile interese, prea putin o intereseaza daca românii sunt sau nu de acord. Urmariti putin politica externa agresiva si imixiunile Turciei în treburile interne ale tutror tarilor în care traiesc imigranti turci – nu veti vedea decât concesii peste concesii facute în numele unei politici de deschidere, fara nici o considerare fata de autohtoni. Moscheea e doar un pretext – o poarta deschisa intereselor Turciei. Deja avem o clasa politica fara nici o consideratie fata de noi, urmeaza sa mai adaugam la lista celor care ne desconsidera si o putere straina. Domnitorii nostri sunt de domeniul trecutului, ne putem consola cu amintirea lor, dar doar atât, nu vad cu ce ne ajuta concret în prezent. Putem sa semnam si petitii, poate le baga cineva în seama. Cât despre presedintele României, face ceea ce i se spune, ca de asta a fost pus presedinte – si nu ales, cum ne-ar place sa credem. Am spus noi ca e vina imigratiei, ca ea l-a ales, dar de fapt nici ea, nici altii, Iohanis a fost pus de alte puteri, ca sa-si poata urmari linistite interesele prin jurul nostru. Suntem doar o mica piesa dintr-un angrenaj si fara un om politic cu coloana, care sa ne reprezinte, sa ne apere interesele, vom fi pierduti. Oamenii care au iesit în strada, au dat jos un prim-ministru, poate ar trebui sa dea jos si un presedinte, sau cel putin sa-si ridice vocea în fata la Cotroceni, sa arate ca nu suntem o turma docila…….

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii