Noutăți

Bir Tawil, ultima bucată de pământ din Africa nerevendicată de niciun stat. Motivul pentru care zona nu aparține nimănui?

Bir Tawil, un mic petic de pământ din Africa, nu aparține niciunui stat, nu are locuințe, rezidențe permanente și implicit nici legi. Pentru a ajunge în acest teritoriu utopic se zboară cu avionul până în capitala Sudanului, Khartoum, iar de acolo, cu ajutorul unei mașini de teren, se merge prin deșert până la Abu Hamed, localitate rămasă din vechiul regat Kush. De acolo, cei care doresc să se aventureze în acest loc uitat de lume și de timp mai au de mers circa o zi și jumătate pe jos prin deșertul Nubiei.

Bir Tawil se află la granița dintre Sudan și Egipt și măsoară 1.300 de km2. Cele două state par a fi uitat de acest teritoriu pe care nu îl pomenesc și nici nu îl revendică. Motivul? Egiptul și Sudanul au divergențe diplomatice asupra unui alt teritoriu aflat la nord-est. Regiunea Hala’ib are ieșire la Marea Roșie, terenuri mai propice, lucru ce i-a determinat pe egipteni și sudanezi să-și proclame dreptul asupra acestui teritoriu. Dacă oricare dintre aceste două state ar revendica Bir Tawil, automat ar pierde dreptul asupra Hala’ib.

bhhh

Lucrurile au mers atât de departe încât pe hărțile egiptene cu Africa, Bir Tawil este prezentat ca aparținând Sudanului, asta în timp ce pe hărțile vecinilor de la sud, teritoriul apare falnic trecut ca făcând parte din Egipt.

Din cauza statutului său de teritoriu nerevendicat, mai multe persoane și organizații au încercat să și-l însușească în vederea formării unui nou stat. Cu toate acestea, din cauza climatului ostil și a zonei greu accesibile, marea majoritate a acestor cereri nu s-au materializat niciodată în ceva concret.

sursa: theguardian.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii