Cunoaste lumea

Noutăți

Cele patru minuni ale orașului Ronda: Un canion de o adâncime amețitoare și trei poduri superbe construite în epoci diferite

  •  
  •  
  •  

Orașul Ronda (Spania) era cunoscut sub acest nume încă de pe vremea lui Iulius Cezar și a fost înființat pe locul unei așezări pe care celții o numeau Arunda. Pitorescul oraș a reușit să supraviețuiască vicisitudinilor istoriei până în ziua de azi și fiecare epocă și-a pus pecetea inconfundabilă asupra sa. Mai ales prin construcții.

1

Râul Guadalevín străbate centrul orașului, erodând cu răbdare stânca dură, așa cum a făcut-o și în trecut, de-a lungul milioanelor de ani, conferindu-i zonei spectaculosul aspect din prezent. Datorită acestui râuleț, când blajin, când năvalnic, a luat naștere un canion adânc, pe nume El Tajo, ce împarte centrul istoric al urbei în două părți. Unele dintre vechile clădiri albe de piatră ale orașului sunt construite chiar pe buza prăpastiei, a hăului de o sută de metri pe care l-a creat râul Guadalevín, în munca sa multimilenară.

o
Conectarea celor două părți ale orașului se face prin trei poduri: Podul Roman, Podul Arab și Noul Pod. Fiecare pod este numit după epoca istorică în care a fost construit, mai bine zis după neamurile străine care au stăpânit peste oraș, cu excepția acelui pod care, deși poartă numele de „nou”, a fost isprăvit în 1793. Așadar, tot vechi este și el!

5

Podul Nou este cel mai înalt dintre cele trei punți masive de piatră. Se ridică la 120 de metri deasupra albiei râului din canion. Podurile din Ronda sunt construcții care impresionează mai ales prin coloanele lor masive ce se înalță din adâncimile canionului. În Ronda, clădirile vechi și monumentele istorice sunt numeroase. Se remarcă fosta primărie, care se află lângă Podul Nou și a fost transformată într-un hotel administrat de către autorități. De acolo, de sus, este vizibil canionul El Tajo, în toată măreția și splendoarea sa.

2

w

3

a

Autor: Tomi Tohăneanu

Sursă: www.atlasobscura.com

Imagini: www.atlasobscura.com, twistedsifter.com, sun-surfer.com, www.gtplanet.net


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii