Noutăți

A înflorit prima floare crescută pe Stația Spațială Internațională

Astronauții de pe Stația Spațială Internațională au publicat o fotografie cu prima floare care a înflorit în afara atmosferei terestre. Floarea face parte din familia Zinnia și a fost cultivată în interiorul laboratorului Veggie de la bordul ISS. Tot în aceleași condiții, în luna august a anului trecut, astronauții au putut mânca, pentru prima dată în istorie, salată crescută în laboratorul stației.

Pentru viitoarele misiuni, cei de la NASA doresc să mărească importanța plantelor aflate la bordul stației. Studiile din alte medii izolate și limitate, cum ar fi stațiile din Antarctica, au demonstrat faptul că florile pot crește moralul celor care trăiesc în asemenea condiții de izolare.

După succesul înregistrat acum cu floarea  Zinnia, alte culturi de salate, varză chinezească și roșii pitice vor fi cultivate la bordul ISS începând cu anul 2018.

iss

 

sursa: dailymail.co.uk

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

2 Comments on A înflorit prima floare crescută pe Stația Spațială Internațională

  1. Domnule Roxin!Pentru ca sunteti un om inteligent va rog sa va mai infotmati putin si o sa vedeti ca de fapt nu exista nici o statie in afara pamintului,ca nasa sunt toti niste masoni ordinari,mincinosi,ca nu exista extrsterestri,ca pamintul nu se invirte si e si plat.Stiu ca vi se pare o prostie,dar sunte-ti baiat destept si o sa descopetiti ca am dreptate,asta ca sa nu va mai face-ti de ris cu gen flori crescute in afara pamintului sau cu nu stiu ce meteoriti inexistenti.
    Cu stima,un inginer,care sa trezit la realitate

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii