Noutăți

A fost descoperit CEL MAI VECHI mormânt al unui războinic TRAC – în Turcia

Mormântul unui războinic trac, datând de acum 5.000 de ani, a fost descoperit recent în Turcia. Muzeul de Arheologie din Istanbul a anunțat că această descoperire arheologică este cea mai importantă realizată până acum în acest an. Potrivit cotidianului turc Hurriyet Daily News, tumul Kurgan, locul așezământului mortuar, a fost în dese rânduri prădat de hoți, însă aceștia nu au putut pătrunde în camera principală a acestuia, ceea ce a făcut ca această filă de istorie să nu fie pierdută.

Săpăturile arheologice în zona Tumului din orașul Çanta, regiunea Silivri, aproape de Istanbul, au demarat la începutul lunii decembrie a anului trecut. Tumulul, ridicat pentru a proteja mormântul era similar celor construite de popoarele nordice în epoca bronzului. Arheologii presupun că aici a fost îngropat un războinic datorită unei bucăți de suliță găsite în cameră.

trac3

Profesorul Mehmet Özdogan de la Universitatea din Istanbul, Departamentul de Arheologie, a declarat pentru Daily Sabah că a studiat astfel de tumuli și înainte de această descoperire, însă ceea ce s-a găsit acum în zona Çanta este cea mai importantă descoperire, asta deoarece este cel mai vechi tumul găsit în Tracia. Profesorul speră ca mormântul să facă și mai multă lumină asupra acestui popor al tracilor. Cu ani în urmă, Özdogan a excavat un alt tumul trac, ce datează din jurul anului 1200 î.Hr., în satul Asılbeyli, estul Traciei, mai notează Daily Sabah.

Tracii au migrat din nord. Acesta este un mormânt stil Kurgan și mai există astfel de morminte în studiile mele anterioare. Știu că o mulțime de morminte kurgan au fost distruse în Tracia. Am salvat unele dintre ele, însă acest mormânt este cel mai vechi, este din epoca bronzului. Este o descoperire foarte importantă. Eu cred că examenele științifice vor conduce la rezultate interesante”, a declarat Özdogan.

trac2

Muzeul de Arheologie din Istanbul dorește să se înregistreze mormântul ca sit istoric, iar rămășițele războinicului vor fi expuse într-un muzeu. Kurgan -urile sunt considerate locuri de înmormântări sacre și în culturile altaice. Oamenii au fost îngropați în astfel de așezăminte atât în Asia Centrală cât și în Europa de Est. Cuvântul Kurgan provine dintr-o limbă turcică pierdută, însă arheologii cred că acesta înseamnă “cetate”.

sursa: ancient-origins.net/

traducere și adaptere: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

7 Comments on A fost descoperit CEL MAI VECHI mormânt al unui războinic TRAC – în Turcia

  1. Cuvântul Kurgan provine dintr-o limbă turcică pierdută, însă arheologii cred că acesta înseamnă „cetate”.
    un articol bun ce pierde total prin remarca de mai sus. dacă depășiți lenea, îi veți vedea semnificația în mai multe limbi turcice, grație mai mult lingviștilor, pe când voi faceți trimitere la arheologi. asa unde ajungem?

  2. Traci știm de unde vin..
    Turci știm de unde vin..
    Mai are rostul aceasta polemica în legătură de unde vine un cuvânt?

  3. Kurgan…gorgan- inaltare ridicatura de pamant ; inteles mult mai plauzibil. Nu stiu de ce cand e vorba de un cuvant vechi nu i se cauta intelesul in cea mai veche limba pastrata datorita continuitatii acestui popor, dacii.

  4. cristian c. n. // 23 mai 2016 at 16:23 // Răspunde

    Si uite asa in curand vom afla si despre antichitatea turca.Eu cred ca acestui stat ar trebuii sa i sa interzica sa sa cerceteze si sa exploateze orice fel de sit arheologic anterior anului 1453 d.C.

  5. Curgui ,gurgui inseamna mot

  6. Tracii n-au migrat din niciun nord, sunt urmașii direcți ai pelasgilor care trăiau în jurul Mării Negre!!!
    Și troienii erau tot traci.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii