Noutăți

A cucerit Everestul deși nu are picioare. Visul de-o viața pe care alpinistul Xia Boyu a reușit să și-l îndeplinească după 40 de ani de muncă

În 1996, Xia Boyu a fost diagnosticat cu limfom. O forma de cancer a sistemului limfatic, care a dus, din păcate la amputarea picioarelor bărbatului. Acum, la vârsta de 69 de ani, Xia Boyu a reușit să facă ceea ce mulți dintre noi, sănătoși fiind, nu vom reuși niciodată: și anume să cucerească Muntele Everest. Nu numai că este o realizare uimitoare, dar povestea sa este cu adevărat spectaculoasă – bărbatul a reușit să ajungă pe vârful cel mai înalt din lume la a cincea încercare.

Xia Boyu a încercat mai întâi să ajungă în vârful muntelui Everest în 1975, ca parte a unei expediții susținute de guvernul chinez. La doar 250 de metri de vârf, echipa a fost nevoită să abandoneze expediția din cauza vremii rele. În 2014, a încercat din nou, dar în cele din urmă a trebuit să se întoarcă pentru că din nou vremea rea l-a oprit. Același lucru s-a întâmplat și în anul următor, precum și în 2016, când, la numai 100 de metri de vârf, un viscol i-a întors echipa din drum.

xia-boyu-everest-blades

“Urcarea pe Muntele Everest era visul meu. Este, de asemenea, o provocare personală, o provocare a soartei. Probabil că aș fi reușit și în trecut dacă eram singur. Aș fi putut să mă duc fără să țin cont de consecințe. Dar când mă uitam înapoi, vedeam oamenii din echipa mea. Oameni cu familii. Așa că am decis să mă retrag”, a declarat Xia pentru AFP.

Anul trecut, înainte de cea de-a cincea încercare de a cuceri Muntele Everest, guvernul nepalez i-a interzis oficial bărbatului să urce din cauza faptului că nu are ambele picioare. Tot în aceeași directivă dată de guvernul nepalez, a mai fost interzis accesul pe munte a doi alpiniști… orbi. Xia s-a panicat, gândindu-se că, după tot ce a trecut în ultimele patru decenii, a pierdut în cele din urmă toate șansele de a-și îndeplini visul.

Din fericire, instanța supremă din Nepal a anulat decizia guvernului, iar luna aceasta Xia Boyu a ajuns în cele din urmă pe vârful muntelui Everest. Astfel, el a devenit a două persoană cu picioarele amputate care a urcat pe cel mai înalt vârf din lume după neozeelandezul Mark Inglis, care a făcut-o în 2006.

xia-boyu-ice-climbing

sursa: http://www.odditycentral.com/news/69-year-old-double-amputee-conquers-everest-40-years-after-losing-both-feet-to-frostbite.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii