Ziua în care americanii au crezut că a început Războiul Nuclear. Incidentul din februarie 1971

Ce s-ar întâmpla dacă Statele Unite ar fi lovite de arme nucleare? Bineînțeles aproape instant mesaje de avertizare automate ar porni către cetățeni atât pe calea undelor radio și TV cât și prin ajutorul rețelelor de comunicație mobilă. Din 1951, Statele Unite a găsit o modalitate de a utiliza stațiile TV și radio pentru a difuza informații despre situațiile de urgență.
Sistemul își are rădăcinile în temerile nucleare din epoca Războiului Rece. Întrucât relațiile dintre SUA și URSS erau reci, oficialii americani au decis să creeze un sistem care să permită transmiterea de informații poporului american în cel mai scurt timp. CONELRAD a fost proiectat să oprească rapid posturile de radio americane, apoi să le activeze pe cele selectate pentru a transmite informațiile de avertizare către populație.
În 1963, sistemul a fost modernizat, fiind capabil să transmită informații despre vreme și dezastre naturale la nivel local. Dacă ar apărea o urgență la scară națională, o avertizare de urgență ar fi ajuns la întreaga națiune de la Centrul Național de Avertizare din cadrul NORAD. Odată activat sistemul, președintele putea vorbi cu întreaga națiune în 10 minute.
Însă, în data de 20 februarie în 1971, un mesaj real și nu un mesaj de test, a creat panică în rândul americanilor. Pe toate posturile TV și radio a apărut următorul mesaj: „Aceasta este o transmisie de urgență. Transmisia obișnuită va înceta imediat”.
Haosul a domnit în acele minute. Oamenii intrați în panică au început să înroșească liniile telefonice sunând la poliție în speranța că vor afla ce se întâmplă. În cele din urmă, după mai mult de 40 de minute, Oficiul de Apărare Civilă a trimis un mesaj de anulare a transmisiunii speciale iar programele tv și radio au revenit la normal. În urma investigațiilor s-a ajuns la concluzia că de vină pentru incidentul nefericit a fost o defectare temporară a sistemului, de unde suspiciunea unui atac nuclear. În acea zi, americanii au crezut că a început Războiul Atomic…
sursa: http://www.history.com/news/america-was-once-tricked-into-believing-nuclear-war-had-begun
Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
La noi, initiatorii unui asa razboi ar fi invitati imediat la Antena 1, 2, 3 …etc ..
O asa ocazie de a mari rating-ul nu poate fi scapata …