Video: Nori ciudați formați deasupra unui oraș din America. Potrivit meteorologilor sunt unici în lume

Locuitorii micuțului orășel american Augusta, au fost martorii unui fenomen unic în lume, potrivit meteorologilor. Deasupra localității lor s-a format un val de nori atât de diferit, încât aceștia au fost adăugați în Atlasul Internațional al Norilor ca formațiuni unice, primele descoperite după 1951.
Cercetătorii încă studiază condițiile de formare a acestora. Tot ce se cunoaște până în prezent este faptul că acești nori sunt destui de „grei”, însă nu e obligatoriu ca aceștia să apară înaintea unei furtuni.
Filmarea a fost făcută de Alan Walters, anestezist la Spitalul Universitar din Augusta. Acesta susține că a observat fenomenul întâmplător și a fost atras de neobișnuita formă a norilor de deasupra spitalului. Locuiește în zonă de foarte mult timp însă nu a mai văzut așa ceva.
Atlasul Internațional al Norilor, Internațional Cloud Atlas, a fost publicat pentru prima dată în 1896, iar scopul inițial a fost acela de a-i ajuta pe meteorologi să utilizeze în relatări nume de formațiuni noroase, pentru ca cei interesați să îi învețe mai ușor.
sursa: sciencealert.com
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
O discutie cu o persoana pe o bancuta la o bere!Ne bucuram amindoi ca la o bere se poate discuta si altceva.Legat de aceste formatiuni noroase sustinea ca se pot forma din cauza ionizarii metalelor existente in atmosfera.(un fel de furtuna electromagnetica.)Nu se produc perturbatii deosebite nici nu ploua insa pasarile nu zboara.Aceste fenomene le deranjeaza.