Cunoaste lumea

Noutăți

Vești de ultimă oră, de la Ministerul Culturii: dosarul „Roșia Montană” a fost depus la UNESCO. Care sunt consecințele?

  •  
  •  
  •  

Actualmente, în România există șase poziții culturale și o poziție naturală în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Acestea sunt ocupate de către:  Cetățile dacice din Munții Orăștiei, Delta Dunării, bisericile cu pictură exterioară din Moldova, Mănăstirea Horezu, bisericile de lemn din Maramureș, satele cu biserici fortificate din Transilvania și centrul istoric al Sighișoarei.

Printr-un comunicat de presă emis astăzi, Ministerul Culturii ne informează că dosarul “Peisajul Cultural Minier Roșia Montană” a fost transmis în data de 04.01.2017 la UNESCO. În respectivul comunicat de presă se precizează că depunerea dosarului Roșia Montană la UNESCO reprezintă finalizarea unui proces ce a debutat încă din 2011, moment la care Ministerului Culturii i s-a recomandat, de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice, inițierea acestui proces.

a

Roșia Montană constituie, potrivit comunicatului Ministerului Culturii, „un monument istoric de importanță națională (recunoscut ca atare de statul român) și universală, aflat totodată pe lista celor mai periclitate șapte situri din Europa și a celor mai periclitate din lume”.

Potrivit aceluiași comunicat, „valoarea excepțională a Roşiei Montane este recunoscută și afirmată de un număr fără precedent de grupuri, instituții și organizații ale specialiștilor din țară și din străinătate în domeniul cercetării și protejării patrimoniului, dintre care este suficient să amintim organismul consultativ al UNESCO pentru evaluarea obiectivelor culturale propuse pentru înscriere în Lista Patrimoniului Mondial.”

În continuare, se arată că „odată identificată valoarea excepțională a unui obiectiv, articolul 4 din Convenția Patrimoniului Mondial impune obligația declanșării procedurilor pentru ocrotirea obiectivului respectiv, iar includerea sa în Lista Patrimoniului Mondial este primul pas în acest sens.”

Comitetul Patrimoniului Mondial va evalua Dosarul „Roșia Montană” și tot el va lua hotărârea finală privind introducerea Roșiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

După examinarea atentă a dosarului, va urma o vizită la fața locului. În vara anului viitor, chestiunea va fi dezbătută în Comitetul Patrimoniului Mondial și, în sfârșit, se va hotărî dacă se cuvine ca Roșia Montană să fie înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, beneficiind astfel de un nivel de protecție superior.

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursă: Ministerul Culturii

Imagini: 2, 3


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Vești de ultimă oră, de la Ministerul Culturii: dosarul „Roșia Montană” a fost depus la UNESCO. Care sunt consecințele?

  1. cristian c. n. // 6 ianuarie 2017 at 9:03 // Răspunde

    Era si timpul!

  2. O, ce veste minunata!

Lasă un răspuns la cristian c. n. Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii