Vasile Alecsandri a fost la un pas de a deveni… domnitor al Moldovei! A fost un înflăcărat revoluționar la 1848, dar și un susținător pragmatic al Unirii de la 1859

Vasile Alecsandri (1821-1890) ne este cunoscut tuturor ca scriitor, mai cu seamă ca poet. Așa cum, de altfel, ne este cunoscut și Eminescu, despre a cărui publicistică se discută prea rar și cu voce cam scăzută. La fel ca și în cazul lui Eminescu, în biografia lui Alecsandri se insistă mai mult asupra activității artistice, dar se vorbește prea puțin despre activitatea sa patriotică și politică.

Precum Nicolae Bălcescu, pe care l-a cunoscut și l-a apreciat, Vasile Alexandri a fost un curajos luptător pentru drepturile și afirmarea națiunii române. Numai că spre deosebire de Bălcescu, care a pierit de tânăr, Vasile Alecsandri a avut fericirea de a vedea realizate o parte dintre țelurile pentru care a luptat, între care cel mai important a fost Unirea dintre Moldova și Țara Românească.

Primele scrieri publicate ale lui Vasile Alecsandri au fost redactate în limba franceză, la 1838, pe vremea când se afla la studii, în patria lui Voltaire. Dar n-a avut nici pe departe succesul pe care avea să-l obțină, mai târziu, pe pământ românesc, cu proza și poezia scrisă în limba română. Primele poeme ale lui Alecsandri în limba română au fost publicate la 1843. În mai 1848, Alecsandri a scris „Hora Ardealului”. Peste câțiva ani, aceasta avea să fie modificată, devenind „Hora Unirii”.

Un naționalist ardent precum Alecsandri n-avea cum să stea deoparte atunci când spiritul revoluționar a cuprins Țările Române. Marele nostru scriitor s-a implicat din plin în revoluția moldoveană de la 1848. În Moldova, revoluția nu a fost tot atât de violentă precum la sud de Carpați. Însă a fost înăbușită cu o duritate similară!

Căutat de către autorități în vederea arestării, revoluționarul Alecsandri s-a ascuns în munți. În cele din urmă, spre satisfacția domnitorului Mihail Sturdza, o parte dintre liderii Revoluției de la 1848 din Moldova au fost capturați. Printre acești revoluționari arestați se afla și tânărul Vasile Alecsandri. Grupul celor arestați urma să fie trecut Dunărea, cu un vas, pentru a fi luați în primire de către autoritățile Imperiului Otoman.

Alecsandri și ceilalți luptători au reușit, atunci, o evadare spectaculoasă. Se spune că vigilența câtorva dintre membrii echipajului vasului care avea să-i ducă pe luptătorii români pe teritoriul turcesc a fost „adormită” de către pungile cu galbeni provenite de la Maria Rosetti. Ca să evite o nouă arestare, liderii revoluționari au părăsit țara, majoritatea ajungând în Franța. În afară de lungile sale peregrinări pe meleagurile mioritice, pentru a culege nestemate folclor românesc, Alecsandri a călătorit mult și prin Europa Occidentală. Ba a ajuns chiar și în… Africa. A și așternut pe hârtie impresiile din călătoria sa nord-africană.

Patriotismul e însoțit întotdeauna de dragostea pentru istoria propriului neam, pentru faptele de glorie ale înaintașilor. Mulți dintre patrioții secolului XIX visau la o țară a tuturor valahilor numită… Dacia. Numele glorios al Daciei se afla frecvent pe buzele și în gândurile tinerilor intelectuali. În anul 1840 a fost înființată revista „Dacia Literară”, avându-i ca fondatori pe Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi și Mihail Kogălniceanu (fost coleg de școală cu Alecsandri).

Vasile Alecsandri și-a dorit, asemenea altor idealiști ai vremii sale, să-i vadă pe toți românii între hotarele unui stat puternic, prosper. A fost un unionist entuziast, dar și un pragmatic luptător pentru unirea țărilor române. A avut contribuții importante la înfăptuirea Unirii de la 1859, precum și la consolidarea sa.

Alecsandri este autorul vestitei „Hore a Unirii”, ale cărei versuri sunt un îndemn, dar și o profeție, având în vedere că au fost scrise cu ani de zile înainte de dubla alegere a lui Cuza, în Moldova și Țara Românească. În 1858, Vasile Alecsandri a fost propus, drept candidat, pentru ocuparea tronului principatului Moldovei. Totuși, a renunțat la candidatură în toamna lui 1858, în ciuda faptului că era unul dintre candidații care ar fi putut câștiga cu lejeritate, dat fiind prestigiul său.

Dacă ar fi continuat să candideze și ar fi fost ales, Alexandri s-ar fi plasat, inclusiv în istorie, pe locul ocupat de către Alexandru Ioan Cuza. Marele poet, patriot și om politic l-a propus, însă, pe Costache Negri. După îndelungi dezbateri, cel ales ca domn al Moldovei, în adunarea electivă, a fost Alexandru Ioan Cuza. O alegere în unanimitate!

După Unirea de la 1859, Alexandri a fost considerat omul cel mai potrivit pentru susținerea actului Unirii, ca trimis al românilor în Occident. Grație muncii de lămurire și diplomației lui Alecsandri, Franța și regatul Sardiniei au fost atrase de partea statului nou format. În Franța, ca militant pentru cauza românească, Vasile Alexandri discutase pentru prima dată cu împăratul Napoleon al III-lea la 1857. Cu Napoleon al III-lea avea să se revadă la Paris, în februarie 1859, după Unirea Principatelor, ca mesager al lui Cuza Vodă, fiind primit într-o nouă audiență, cu rezultate excelente pentru consolidarea și recunoașterea internațională a Unirii.

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: www.vasilealecsandri.eu, istoria.md, www.paginiromanesti.ca

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină