Uriașii, Jidovii, Novacii, Tatarii în mitologia daco-română și în legendele daco-române (Foto)

În mitologia românească și în legendele românești, acestor Uriași, care au existat pe întreaga Terră, li se spun Jidovi, Novaci ori Tatari.

În dicționarul mitologic realizat de Ion Taloș, la capitolul „Uriașii” se spune:

„Uriașii, numiți și Jidovi sau daci, au fost oameni deosebit de mari și foarte puternici. Erau atât de mari, spun legendele noastre, încât apele Dunării le ajungeau doar până la glezne. Puteau atinge chiar toartele cerului. Vremea Uriașilor a luat sfârșit odată cu Potopul.”

După răspunsurile la Chestionarul trimis în țară de Nicolae Densușianu, și după volumele de mitologie publicate de: Elena Niculiță-Voronca, Tudor Pamfile, preotul Simeon Florea Marian, Simion Mangiuca, Athanasie Marienescu și alții, după toate aceste tradiții românești, antologate în operele de mai sus, se spune că românii își au originile în neamul Uriașilor, de aceea  atât de multe nume de locuri consacrate prezenței Jidovilor în spațiul carpato-danubian.

Trebuie făcută semnalarea că acei Uriași erau Divinii pelasgo-hyperborei, Uriașii și Blajinii din legendele noastre. Legendele mărturisesc că în tot spațiul românesc au fost găsite nenumărate urme care să demonstreze că Români, ar fi fost, la origine, populată de Jidovi, sau Uriași.

Astfel, s-au găsit în România, numeroase locuri cu oase mari de Jidovi; stânci mari care se află acolo unde nu le este locul, fiindcă, spun legendele, au fost aruncate de către fiicele Uriașilor sau de părinții lor după fii lor, care se îndrăgostiseră de zâne. Unul a aruncat cu un cuțit de plug după fiul său, dar a nimerit vârful unui munte, pe care l-a tăiat, așa luând ființă muntele Retezat.

Multe dealuri au fost făcute în joacă de copiii Uriașilor ori sunt lor. Tot legendele noastre despre Uriași vorbesc și despre construcțiile lor: multe Castele și Cetăți, un pod peste Dunăre, o biserică (vezi biserica Jidovilor de la Jidovini, Caraș-Severin), drumuri, șanțuri, vestitele Șanțuri și Brazde realizate de Jidovi (Brazda lui Novac și altele), movile, fântâni.

Cât privește construcția drumurilor făcute de Uriași sau Jidovi, Philip Coepens, în studiul „Atlantida – Walhalla pierdută”, vorbind despre civilizația megalitică afirmă:

„Nu romanii construiseră acea rețea de drumuri din Galia, pentru că ele se întrețeseau cu o rețea de pietre megalitice, care existaseră cu mii de ani în urmă, cu mult înainte de invadarea Galiei de către romani.”

Aceeași afirmație este întru totul adevărată și pentru pământul daco-românesc. Drumurile noastre din Dacia sunt considerate de istoriografia noastră de ieri și de azi a fi făcute de romani. Nu romanii le-au realizat, ele sunt căi atlanto-pelasge, pe care le-au moștenit traco-geto-dacii și erau folosite de aceștia.

Așa cum aceiași „ingineri” atlanți au realizat și rețeaua de tunele, de drumuri subterane în vatra pelasgo-geto-dacilor. Acele drumuri de la noi, considerate a fi drumuri romane, erau făcute încă de pe vremea Uriașilor atlanți și a „Divinilor” pelasgi.

Nu este de conceput că puternicul imperiu pelasg de la Istros și urmașii acestora din marea civilizație traco-geto-dacă, să fi umblat doar pe poteci și cărări cocoțate pe munți și dealuri.

Nu este de conceput ca o asemenea puternică civilizație să fi stat cu mâinile încrucișate pe malurile Istrosului și să nu poată trece fluviul decât cu bărci și să nu fi realizat poduri peste Istros.

Tradițiile vorbesc despre existența acestor poduri la: Drobeta (la Porțile de Fier), Celei (în Oltenia de azi) și în zona Brăilei. Pe bună dreptate ne întrebăm: drumurile din afara ținuturilor cucerite de romani în Dacia, cine le-a făcut?

Romanii doar au întreținut aceste căi și le-au folosit. Podul de la Drobeta (Severin) a fost doar consolidat de Apollodor din Damasc, după ce Decebal pusese ca partea de lemn și pavajul din lemn să fie distruse.

Din răspunsurile date Chestionarlui lui Nicolae Densușianu, aflăm lucruri semnificative privind atât înfățișarea lor, cât și istoria și multe din „isprăvile” lor.

Astfel, tradiția spune:

• aveau chipuri omenești, erau foarte mari și înalți ca la 5 metri, cu circonferința de 4 petri, iar după măsurătorile în stânjeni erau înalți de 9 stânjeni și groși de 3 stânjeni;
• erau atât de mari că puneau un picior pe un deal și celălalt pe alt deal, și scuturau cerul;
• Uriașii au existat, în vremurile de demult, înainte de potop;
• uneori înșiși Uriașii sunt numiți daci în tradițiile noastre;
• Uriașii au venit aici de la capătul lumii, iar când romanii au venit aici au dat de Uriași, cu care s-au înțeles foarte bine;
• tradițiile ne spun că „sămânța noastră este de la Uriași și că românii se trag din Uriași”;
• ca și în cazul Jidovilor, legendele noastre spun că movilele sunt făcute de Uriași;
• ca și Jidovii, Uriașii au realizat construcții importante: la Piua Petrii era o cetate făcută de Uriași, ca și la Tirighina (Galați-Bărboși) unde era Cetatea Uriașilor de pe vremea Craiului Aiete; există un pod al Uriașilor pe Dunăre, în dreptul Lânăriei din orașul Brăila (Ad. Fochi, op.cit. pg.343).

Uriașii din legendele și miturile celorlalte popoare sunt Jidovii din legendele și tradițiile noastre, care ne spun că Jidovii au fost nimiciți de Dumnezeu, pentru că se semețiseră în fața creatorului, care i-a distrus trimițând un Potop cumplit asupra lor.

Aceasta înseamnă că au fost Jidovii-Uriașii antediluvieni nimiciți, iar după diluviu a apărut pe Pământ o altă rasă de Jidovi-Uriași cu care stră-strămoșii noștri s-au întâlnit, despre aceștia povestesc legendele și tradițiile noastre.

Fără îndoială că povestirile noastre despre Jidovi pleacă de la un context real. Stră-daco-românii povestesc despre Jidovi (Uriași) pe care i-au văzut aidoma, Jidovi care nu le făceau rău oamenilor […].

Tradițiile oltenești spun că ar fi existat și un oraș jidovesc sau tătărăsc între cătunele Bratovoiești și Georocu. Multe legende amintesc de existența unor morminte ale Jidovilor, fiind destule toponime Mormântul Jidovului în pământul romînesc.

O informație interesantă, aflată în Chestionar, este dată de sătenii din comuna Jorăști (Moldova) care descriu un loc Jidova din comună, unde s-au aflat monede „cu chipuri de Jidovi având crăci de copac la cap”, și altele cu „Jidovi călări pe cai” (Adrian Fochi, op. cit. pg.169).

Printre alte lucrări gigantice realizate de Jidovi sunt și niște șanțuri numite fie Șanțul Jidovilor, altele numindu-se Șanțul Uriașilor, ori în Banat, Șanțul Tărienilor și altele, care erau curioase canale, făcute pentru a muta cursul unor râuri […].

Jidovii sunt un neam postdiluvian care au lăsat în urma lor lucrări pe care le făcuseră numai Atlanții, faima lor rămânând și în unele expresii idiomatice la români: lucru Jidovesc, lucru de o tărie peste măsură; un om muncit rău se zice că a fost jidovit; unui om voinic, cu multă putere și forțe în Banat i se spune că este Jidovos. Jidovilor în povestirile daco-românilor li se spune că sunt Novaci, ori Tatari.

Pantheonul Titanilor de la Istros, preluat de pelasgo-hyperborei, continuându-se tradițiile, riturile de misterii și ritualurile acestor înaintași de către traco-geto-daci, era unul cu puternice tradiții la venirea Zeilor conduși de Zeus în zona carpato-balcanică, zei care au dus un război de zece ani contra Titanilor, învingâdu-i.

Zeus și ai lui și-au întemeiat propriul lor Olimp, cu divinități preluate, în cea mai mare parte, din Pantheonul Titanilor. Nu a fost un singur centru al Culturii Primordiale în bazinul Istrosului, fiecare munte era sfânt, sacru, era un Kogaion, și în acele Kogaioane se săvârșeau riturile și ritualurile consacrate zeilor Primordiali, care erau părinții Titanilor.

Dintre toate Kogaioanele carpatice, două aveau rolul de „Olimpuri”, ca să folosesc un termen din mitologia bazinului mediteranean, acestea fiind Kogaionul Omul, cu tripla Coloană a Cerului, și Kogaionul Ceahlău.

Kogaionului Ceahlău ar trebui să îi redăm statutul său din vremurile Primordiale, când el era Centrul sacru al hyperboreilor, locul unde se intersectau Căile Sacre ale hyperborelor (Exampaeos) și de unde plecau aceste Căi spre toate zările.

Pantheonul Atlanților și Titanilor de la Istros ar trebui ridicat în slava lui de la începuturi, când era, cu adevărat, un Axis Mundi, un Buric al Pământului.

Civilizația atlantă a Titanilor va fi preluată de urmașii acestora, pelasgo-hyperboreii, iar Jidovii, Uriașii, Novacii, cunoscuți de poporul daco-român, se vor folosi de ea, vor prelua multe din artefactele realizate de fabuloasa civilizație atlantă de la Istros.

Constanin 7 Giurginca, „Arhivele Trandcendente – O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, Editura Universității „Titu Maiorescu”, București, 2020 (Fragment)

Sursa: CERTITUDINEA

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină